Îmi spui să-ți scriu, să-ți povestesc, dar eu te aștept c-o poftă flămândă privind ploaia și sorbind aroma fierbinte a cafelei. Țigara stă și se fumează singură în scrumieră, am uitat de ea. Ploaia mă fascinează, iar atunci când o văd gândul îmi zboară imediat la tine. Tu ești ploaia mea, pentru că mă udați la fel de mult, iar tremurul corpului meu nu încetează să apară, oricare dintre voi doi mă atingeți.
~o~
…te simt cum intri în pat dimineața lângă mine. Ești flămând și obosit. Flămând nu de foame, de mațe care chiorăie, ci flămând de mine. Așa îmi place să te consider, flămând de mine. Pofta cu care mâinile tale mă devorează încet încercând să mă scoată din zone adânci ale somnului (în care nu mai sunt de minute bune, dar mă prefac frumos). Umezeala pe care o scoți la suprafață și buzele umede care mă trezesc la viață ca pe o adormită într-o pădure a orgasmelor pierdute în diminețile în care m-am trezit singură. Tânjesc după tine cu fiecare centimetru al ființei mele, tânjesc după atingerea și flămînzeala pe care o văd în privirea ta, pe care o simt în atingerile tale, flămnzeală care pofticioasă alunecă în mine și începe să pulseze fără să stea pe gânduri. Mâna ta îmi prinde ușor părul șui un geamăt treaz îmi tresaltă printre buzele pe care tocmai le acoperi cu un sărut.
Ești flămând, dar am să te hrănesc. Am să-ți potolesc foamea. Ne vom hrăni amândoi
~o~
…zacem unu în brațele altuia. Mănânci înghețată și te ameninț că dacă îmi vei murdări rochița cu ea mă voi supăra. Citesc și mă prefac că te ignor, nu că sorb din privire limba cu care molfăi înghețata, udându-mă doar la gândul că acum câteva ore îmi provoca orgasme care mă făceau să-mi ascund urletul în pernă.
Îți vei scăpa înghețata pe rochița mea, apoi o vei da jos, cu de-a totul.
Mi-o vei trage animalic, pe la spate, pe banca aceea singuratică și luminată din parc.
În văzul lumii.
În văzul nimănui – pentru că toți oamenii s-au risipit.
Intri adânc si te simt cum pulsezi. Intri tare si mă faci să zbier de plăcere.
