Mi-a fost groaza de acel moment. Sincer, mi-a fost. Ma gandeam ca nu am sa pot sa fac fata, iar adevarul este ca kharma a tinut cu mine si mi-a usurat munca. A fost atat de ciudat primul sentiment cand fiecare incerca sa isi vada de treaba. As fi incercat sa imi vad de alte treburi dar a fost greu. A fost al naibii de greu sa ma concentrez la orice as fi avut de lucru si sa nu ma trezesc visand la atingerile tale in fiecare moment. Priveam in gol de cele mai multe ori, iar apoi ma trezeam la realitate dandu-mi seama ca ma holb aiurea la oameni, mai mult de atat, de cateva ori m-ai surprins si tu.
Mi-ai trezit in mine fantezia de a o face in birou, doar ca la mine nu era atat de apetisant, nimic interesant. Nu arata nici macar ca un birou corporatist, astfel incat sa trezeasca in tine ceva excitant. Singurul lucru relativ tentant era geamul acela imens ce dadea in strada. Mai bine, ce dadea spre mijlocul orasului, direct pe trotuar. Dar avea si micul cliseu amoros pentru ca vedeai rasaritul de acolo. Poate e mai bine ca n-am admirat asemenea peisaje imbratisati si savurand orgasme adanci si intense.
Iti povesteam intr-o zi ca de multe ori calculez sansele de a te vedea la lucru si evit de cele mai multe ori sa te privesc in actiune. Mi-ai spus ca sunt copil naiv. Tot ce ai inteles tu din propozitie este ca te evit. Tot ce observ eu este ca evit, evit sa te vad mult timp. Evit sa iti observ zambetul ala care ma face sa ma gandesc la toate momentele noastre. Evit din tot sufletul sa ma pierd privindu-te, sa-mi pierd ideea si toate gandurile mele sa zboare la prea multi km distanta. Toate gandurile mele sa zboare la buzele tale cand se plimba pe spatele meu. La incercarile tale de a ma musca de fund, la mainile mele care se plimba incet pe spatele tau incercand sa nu lase urme. Nu multe. Deloc poate.
Nu te evit pentru ca nu vreau sa te vad. Te evit pentru ca nu vreau sa ma gandesc la tine intr-una. De cate ori te vad imi vin idei. Imi vin idei care mai de care. Ma gandeam ultima data cat de dor imi este sa te vad plimbandu-ti mainile cu atat calm si pe mine. Faceai ceva bun cu siguranta. Ma simt aiurea sa stau si sa imi bag paiul in munca ta, sa fumez si sa te privesc, mai ales cand stiu ca nu prea iti place sa ma stii fumand (cel putin n-ai auzit ce concerte pulmonare am avut).
Incep sa ma tem pentru ca pe cat imi era de groaza sa te vad si sa ma inspiri, acum imi vine sa ma plantez cu laptopul, o cafea si doar sa te admir pentru a avea inspiratia necesara sa nu ma opresc din scris. Oare cat as putea sa scriu doar privind peste laptop, facand pe interesanta si cautand inspiratie. Vazandu-te si amintindu-mi totul mai clar. Poate ca ar trebui sa incerc asta. Poate ca ar trebui sa fac pe interesanta aruncandu-mi toate colturile de ganduri. Gandindu-ma cat de comode sunt toate incaperile alea prin care lucrezi, gandindu-ma ce frumos aluneca mainile tale peste mine, incalzindu-ma, racorindu-ma, facandu-ma sa vreau sa nu te mai dezlipesc de mine.
Te privesc. Nu am nevoie de mai mult decat un zambet. Nu stiu ce se intampla in capul tau in toate momentele alea, in fractiunile alea de secunda, dar eu pot sa-ti spun cu mana pe inima ca ma intarat. Simt cum fiecare parte a corpului meu se pregateste pentru tine. Simt cum mi se intaresc sfarcurile pe sub bluza, cum brusc am chef sa-mi arcuiesc si indrept spatele, nu imi gasesc loc unde sa-mi pun mainile, iar Cleo. Da, ea te simte in zona si ma intreaba daca e doar de teasing sau va avea si ea parte de ceva.
Acum oare intelegi de ce de cele mai multe ori vreau sa te evit? Nu o fac din rautate, imi face placere sa te vad. Poate prea multa uneori. In anumite contexte nu vreau sa ma gandesc la tine atat de mult pe cat o fac, iar daca stiu ca exista sansa sa ma gandesc intr-una la tine, sa te vad, sa imi ocup timpul socializand cu altii iar cu coltul ochiului privindu-te. Nu. Nu vreau sa fac asta, pentru ca telefonul meu va suferi din cauza tuturor randurilor din notes-uri, din abtinerea de a-ti scrie mesaj, din abtinerea de a te dori atat de mult.
