El Muz

joc de rezistenta

Suntem doi pofticiosi. Ne saturam greu si totusi parca asteptam randul fiecaruia sa se joace, randul fiecaruia sa vada zambetul ala de placere. E drept nu mai stau cuminte asa cum o faceam candva cand tu te bucurai mult mai mult de mine care ajungeam sa torc ca un pisoias de placere sub mainile tale. Imi place ce-mi faci, la fel de mult ca la inceput, dar eu nu simt ca ai mai avea ce sa descoperi in mine. Pe de alta parte, eu nu vreau sa stau ca o broasca si sa te las sa faci tu totul. Vreau sa simt ca iau parte la toate astea. Vreau sa simt ca fac ceva, nu doar ca gem, ca ma incrunt. Privirea ta atunci cand faci toate astea pare atat de satisfacuta incat tot ceea ce-mi vine este pur si simplu sa te opresc si sa nu mai fac nimic altceva. Vreau sa te opresc, sa-ti demonstrez ca si eu stiu sa te ating frumos. Nu doar tu stii sa ma faci sa urlu de placere folosindu-ti doar degetele si limba.

Suntem doi copii pofticiosi. Asta se vede mai ales in momentele in care nu ne hotaram cine savureaza prima data pe cine. Cred ca noi am reusi sa ne certam pe tema asta daca pe undeva n-ar fi si acel egoism. Ma intreb uneori daca tu astepti ca eu sa ma plictisesc, sa ma simt prost, sa simt ca am nevoie de o pauza pentru a mai continua si stii ca o sa vreau sa te opresti. Am sa vreau sa povestim putin, sa ma gudur pe langa tine si apoi sa fac pe interesanta pana la capat. Sa fac pe interesanta savurandu-te. Ti-am spus vreodata cat de mult imi place? Toate reactiile tale, arcuirile, gemetele, ma faci sa te doresc foarte mult. Ma faci sa nu vreau sa ma opresc cu riscul de a fi singurul lucru pe care-l fac.

Am vazut ca-ti fac pofta, cam la fel cum imi faci si tu pofta mie. Iti fac pofta si brusc vrei sa ma atingi, vrei sa impartim placerea. Sau oare acum incepe jocul de orgoliu al placerii pentru ca: eu te savurez dar tu iti vei pierde concentrarea la tot ce se intampla. Unul dintre noi trebuie sa cedeze, e un joc de placere combinat cu orgoliu si gemete, daca nu te opresti la timp risti sa-l faci mai apetisant stricand orice forma de a continua. De fapt nu il strici neaparat pentru ca uneori punctul culminant combinat cu un joc de orgoliu este combinatia care va creea placerea aia : la limita!

Parca razboiul nostru este mult mai intens aici. Acum. Acum, fiecare vrea sa reziste, vrea sa il vada pe celalalt ca geme de placere, ca tremura si ca ii este din ce in ce mai greu sa reziste. E clar ca nu vom putea exploda amandoi in acelasi timp. Unul din noi va ceda si isi va savura orgsmul. Depinde cine este mai incapatanat si cu cateva secunde mai rapid. Nu cred ca este nici foarte corect jocul asta pe care intr-un fel l-am creeat noi, dar exista o egalitate. Nu vreau sa cred ca tu ma lasi sa am satisfactia ca tu m-ai oprit primul, imi place sa cred ca pot sa fiu si eu cu cateva secunde mai rapida decat tine. Asa imi place sa cred !

Suntem doi copii. Ne jucam exact cu ce ne place, ne razboim si savuram castigul cu fiecare por al nostru. Este de bine ca niciunul dintre noi nu pierde. Amandoi castigam. Un razboi putin neutru, un razboi perfect pentru ca toata lumea castiga.

Comenteaza fara Facebook

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: