100 zile.
Atat a trecut de cand n-am mai scris pe blog. Poate chiar 101 daca vrem sa calculam ca acest articol este scris dupa miezul noptii. Nu m-am oprit din scris nicio secunda, inspiratia a venit doar ca a ajuns scrisa pe ciorne. Ciorne pline de dorinta, confuzie si tona de sentimente aferente. Toate.
Am ramas aici chiar daca nu s-a vazut, am ramas aici asteptand in fiecare zi. Sperand. Am mai scris pe facebook si tumblr , ca sa nu existe dubii ca am murit. M-am uitat la blog cum altii il pot vedea dar eu nu pot sa-i fac update, eu nu pot decat sa urlu si sa sper ca cineva ma va auzi.
Exista si vesti proaste. S-a pierdut o parte din blog. Damage-ul a fost prea mare, inca lucrez sa recuperez din el dar va dura o vreme. Poate nu voi recupera anumite lucruri niciodata, dar merita sa astept. Sa am rabdare, sa sper.
Am pierdut comentariile. Aici mai am sanse sa le recuperez.
Am pierdut din poze, dar mai apoi le-am sters pe toate si am inceput incet-incet sa le re-uploadez. Mai scap una veche, mai una noua, dar vor reveni toate. Cu ocazia asta am mai sters din articole. Unele care mi se pareau prea slaba. O parte am sa le rescriu sau pur si simplu or sa moara asa.
Am revenit incantata dar cu nesiguranta. Simt ca Cleo nu e complet sanatoasa, dar o sa ma holb in continuare pe aici sa-mi dau seama daca sunt eu paranoica sau totul e ok. Am revenit, cu forte proaspete. O iau incet, cu rabdare. Pas cu pas. Toate la timpul lor
