El Muz

Atunci cand castigi tu razboiul

 

Ma hotarasem cu multa vreme in urma sa nu ma mai razboiesc cu tine. Nu pare a fi atat de greu, pare floare la ureche. Tot ce trebuie sa fac este sa te las sa faci tot ce vrei, adica sa ma lasi sa fac tot ce vreau. Este un cerc vicios ingrozitor de furtunos aici. Eu m-am obisnuit sa nu te las din prima, sa nu ma daruiesc. Sa te vad cumva ca tu vrei sa castigi ceea e ai. E furtunos mai ales ca daca fac putin prea mult pe interesanta tu iti vei pierde automat interesul si apoi trebuie sa schimb placa. Nu prea imi place sa preiau eu controlul, ai observat ca ma plictisesc repede. Poate ca sunt chiar atat de lenesa incat imi place sa primesc totul pe tava, dar tie cu siguranta iti face la fel de multa placere sa-mi oferi totul.

Inspir adanc, foarte adanc si ma hotarasc ca nu ma voi razboi. Deloc. De data asta am sa ma las purtata de vant de la prima atingere, prima imbratisare. Sarutul ala adanc si vesnica intrebare : ti-a fost macar putin dor de mine? Mutra de copil parasit care nu primeste destul de multa atentie este doar inceputul. Joaca asta este atat de monotona parca. E acelasi lucru si totusi atat de diferit.

Nu am reusit prea mult, am reusit sa ma daruiesc doar timp de prea putine minute pentru ca tu sa simti vreo diferenta. Stiu, nu iti trecea prin cap ca macar de data asta sa fie mai usor. Macar de data asta sa nu trebuiasca sa te lupti cu mine, cu ramasitele orgoliului, cu incapatanarea si dorinta, cu totul. Macar de data asta sa fi mers totul atat de usor incat sa fi ramas pe ganduri daca e bine sau nu. Dar nu, eu sunt incapatanata! EU!

Trebuie sa ma lupt cu tine in fiecare moment, sa te fac sa vrei, sa te incapatanezi sa ajungi sa ma saruti, sa ajungi sa iti misti buzele si limba flamande pe fiecare particica a corpului meu. In fiecare moment sa trebuiasca sa ma convingi ca o sa-mi placa, ca nu o sa ma musti, ca o sa-mi provoace doar placere. Seamana cu un joc de strategie, trebuie sa-mi distragi atentia de la tot, pentru ca mai apoi sa faci ceea ce doreai, iar eu sa constat – cu stupoare – ca mie chiar imi place chestia asta.

Te lupti pentru ca vrei sa invingi. Vrei sa imi arati iar si iar, pana cand am sa inteleg ca dintre noi doi tu esti cel mai puternic. Asta nu pentru ca esti baiat si ai mai multa forta, ci pentru ca ai mai multa incapatanare decat mine. (oare de ce eu am renuntat la orgoliu dupa zeci de insistente, dar al tau este intact tot acolo?).

Te hotarasti sa ma imbratisezi, un fel de am cedat, te las pe tine sa preiei initiativa, m-am plictisit sa ma razboiesc pana cand te plictisesti. Te simt obosit. Oare sa-ti explic ca eu fumez si eu ar trebui sa gafai? Te iau in brate si te strang. Ador sa-ti simt trupul lipit de al meu. Ador sa te simt atat de aproape, cu respiratia pe gatul meu, cu buzele care ma fac sa-mi doresc sa nu te (mai) dezlipesc de mine. Ador toate momentele astea, sunt momentele in care pur si simplu ma topesc sub tine. Pur si simplu devin atat de moale, incat se pare ca tu profiti de asta si preiei initiativa. Ma blochezi, imi prinzi mainile si te pui in asa fel peste mine incat sa nu ma pot misca. Sa nu ma mai pot razboi cu tine, dar totusi tu sa poti sa ma savurezi asa cum doresti.

Ai castigat si de data asta. Ai castigat prin lupta. Ma ai, in fiecare minut asa cum ma vrei. Ma ai sub tine, fara posibilitatea de a ma mai lupta, imi place la nebunie. Ai luat initiativa pe care eu nu as fi luat-o nici in secole de tachinari. Stii prea bine ce sa faci ca sa ma topesti in fiecare moment, sa ma faci sa nu mai simt nevoia de a ma lupta, sa ma las dusa de val, sa ma las cu multa incredere atingerilor tale. Chiar daca a trecut mult timp, chiar daca toate astea sunt vechi, de fiecare data simt cumva nevoia de a ma lupta cu tine. De fiecare data tu reusesti sa mi-o omori, sa ma faci sa-mi amintesc cat de mult imi place sa ma daruiesc tie cu toata fiinta mea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.