Monstri rupti din ganduri

Mă simt de parcă am gândurile rupte în mii de bucăți. Bucăți care se aruncă peste tot, se încolăcesc în amintiri frumoase și în amintiri dubioase. Toate fricile mele iau forma tuturor gândurilor mele și tremur din fiecare colț al ființei mele. Simt că nu mai pot să am încredere în nimic din ce gândesc, dar – dacă nu pot avea încredere în mine, ce mai rămâne de făcut.

Mă uit în jur și parcă nimic nu-mi convine și totul mă enervează. Vreau să nu fac nimic, să zac și să dorm. Știu că dacă fac asta nu se întâmplă nimic. Voi ajunge doar să mă trezesc fiind mult mai mizerabilă decât mă simt acum. Sentimentele și gândurile devin niște monștri imenși atunci când le ignori, ar trebui să fi învățat asta până acum. Chiar ar fi trebuit. Nu este nimic nou.

Am uitat cum mă răvășesc sentimentele astea de confuzie, dar nu am uitat cum să scap de ele. Totuși e de bine.

Te privesc, îți privesc zâmbetul, tânjesc după atingerea și buzele tale. Dar, ce înseamnă toate astea? Chiar, ce înseamnă pentru mine momentul în care mă uit la tine și îmi imaginez cum va fi viața mea în continuare. Cum va fi dacă vei rămâne, dar dacă vei pleca. Ce și unde se schimbă, în mine, în toate gândurile astea adunate. Mă voi umple de ură dacă rămâi, sau dacă pleci. Frica mea va dispărea sau doar se va transforma în altceva. Ce vreau eu de la zâmbetul acela care mă topește chiar și atunci când sunt supărată.

Am momentele, toate momentele când mă simt ca o ipocrită. Cum altfel să mă simt, când după atâtea rânduri scrise despre așa de multe lucruri din viața mea, gândurile mi-au luat-o razna și am început să înțeleg contextul. Mint. L-am înțeles întotdeauna, am înțeles alegerile pe care le făcea el, pe care le făcea ea – iar eu eram prinsă la mijloc într-un cumul de orgasme care curgeau flămânde din mine, de oameni pe care nu mai aveam să-i văd – pentru că și-au văzut în continuare de viața lor. Fără mine. Ceea ce e normal atunci când ești un intrus în viața lor.

Acum mă simt ca un intrus în viața mea, iar gândurile mele se rostogolesc pe niște munți de întrebări și de decizii pe care nu vreau să le iau. Dacă la poalele munților aceștia e o mare, pot să mă arunc în ea și să mă las purtată de valuri? Pot să îmi las toate gândurile negative, să plece pe un vânt în altă parte iar eu să mă bucur de fiecare zi ca și cum ar fi ultima?

Dar dacă nu fac planuri pe o perioadă mai lungă de o zi. Mă gândesc strict la ziua de azi și la ziua de mâine. Maxim. Dacă fac asta, ce se întâmplă cu toate visele mele pe termen lung? Îmi interzic mie să visez? Dar îmi place așa de mult să visez la toate lucrurile frumoase pe care vreau să le fac. La toate orgasmele și atingerile. La toate locurile. La cum îți bagi mâna pe sub fusta mea, doar să te asiguri că încă mă topesc după tine încă de când te văd, de când ochii noștri se întâlnesc după ce nu ne-am văzut jumătate dezi. Cum mâinile tale alunecă pe fundul meu, cum sfârcurile mele se topesc de plăcere între buzele tale.

Tânjesc după atingerea ta, cu pofta unui copil care visează la ouă Kinder. Tânjesc după limba ta care se plimbă pe corpul meu atât de mult, încât mă fac piele de găină doar când mă gândesc la asta.

Dar ce înseamnă toate gândurile astea, atunci când teama este cea mai mare în mintea și sufletul meu. Mă încalecă un sentiment de frică și gelozie pe care nu credeam că o să îl încerc vreodată. Un gol în stomac pe care nu pot să-l explic. E ca atunci când visezi că pici în gol. La fel mă simt eu în interiorul meu când toate fricile astea pun stăpânire pe mine. Încerc să mă lupt cu ele, reușesc o mare parte a momentelor, apoi, mă iei în brațe, aproape dispar. Apoi, văd mesajul ei iar eu cad înapoi în prăpastia gândurilor negre. Cu ce să le mai încurajez? Cu faptul că alegi să vii acasă în fiecare zi? Cu săruturile tale? Cu alcool? Cu sex?

Cu ce alungi monștri care se plimbă prin gânduri non stop?

Cred că știu. Cu comunicare și sinceritate.

Mai există așa ceva? Mai poți avea pretenția la așa ceva?

Mai bine oare să le arunci pe toate într-o plasă și să le închizi în dulap pentru o zi care pare mai ploioasă și mai depresivă. Sau pentru când o să te simți singur. Așa cum mă simt eu.