Dar mi-ai spus de atatea ori ca nu acesta este lucrul cel mai important. Mi-ai spus de atatea ori ca-ti place, ca savurezi momentul, bla-bla-bla. Nu conteaza neaparat toate lucrurile astea, dar o mare parte din ele conteaza. O mare parte din ele sunt importante cumva. Iar mi-ai pierdut logica in ceea ce am zis. Te simt confuz. Stiu ca presimti cam ce urmeaza, ai obiceiul de a fi perspicace, de a-mi ghici gandurile. Mi-ar placea ca uneori doar sa profiti de gandurile mele, sa le simti, sa le savurezi. Poate chiar asa se intampla si eu sunt cea paranoica, eu sunt cea care nu se poate opri din gandit.
Marea este pentru multi, acea limita a orizontului, acea limita care iti ofera o limita a infinitului. Ce vorbesc eu aici, infinitul este de la sine fara sfarsit. Nu e chiar asa, eu cred ca totul are sfarsit, stiu ca nimic nu e la infinit, iar daca te plimbi, pe mare, de-a lungul sau de-a latul ei, o sa descoperi (cu stupoare) ca are limite.
Tu esti marea mea, iar eu sunt limita ta. Infinitul placerii il conturam de fiecare data incercand sa-l facem infinit. Cred ca eu ii creez nemurirea deoarece randurile iti vor ramane intiparite in minte o vreme. O vreme tie, o vreme altuia, o vreme la fiecare. Cate putin aici, cate putin acolo. Orgasmul. Infinitul placerii.
Ai putea cu usurinta sa-mi spui ca lucrurile stau invers, ca eu sunt marea mea, iar tu esti limita mea. Daca e asa, atunci am sa fiu o mare agitata, am sa am valuri inalte si am sa incerc sa depasesc toate limitele. Voi incerca sa-mi extind teritoriul inundand multe locuri pentru a ma extinde. Chiar daca limita asta imi place la nebunie, cand se va toci prea mult, cand va deveni prea fina, cand totul va fi acolo, va fi momentul perfect sa o depasesc. Va fi momentul perfect sa trec peste. Peste zona mea de comfort, peste limitele mele. Sa caut granitele cele mai perfecte pentru a ma contura. Sa ma caut. Sa ma extind. Sa te gasesc.
De fiecare data cand am perioada aia aiurea, de fiecare data cand ma ingrop furtunoasa in gandurile mele, tu apari sa incerci marea cu degetul. Cliseul de data asta isi depaseste limitele, granitele, depaseste tot ceea ce ar putea sa depaseasca. Degetele tale sunt parte din lucrurile care se plimba pe mine calmadu-ma, se plimba pe mine facandu-ma sa visez la atatea lucruri, facandu-ma sa ma relaxez. Iti plimbi degetele prin parul meu, pe spatele meu facandu-mi usor un masaj. Ti le plimbi pe mine si nu in ultimul rand prin mine. Exploatezi fiecare particica. Incet. Atent. Cauti ceva in marea mea fierbinte si sarata. Sau umeda. Nu stiu cum e pentru ca eu nu am gustat-o, dar legenda spune ca marea e sarata, legenda spune ca eu sunt dulce. Spune-mi, dupa ce ai incercat marea cu degetul, ce a ramas in urma?
Eu, dependenta de degetele tale. Dependenta de atingerile tale, dependenta de limitele tale pe care in fiecare zi incerc sa le descopar mai bine, mai mult, mai atenta. Eu sunt marea, tu-mi esti limita, sau invers, sau suntem amandoi marea, sau nu stiu. Pana ma hotarasc te rog, incearca-ma de parca as fi cea mai mare descoperire in materie de mare pana acum. Descopera-mi limitele, treci mai departe de ele.
