De fiecare data ma razboiesc. O fac cu mare placere, o fac cu mare drag. Observ in ultima vreme o mica frustrare pe tema asta. Teasingul meu incepe sa te incomodeze. Incepi sa nu mai ai rabdare cu toate jocurile mele in care nu te las sa ma atingi sau sa ma saruti.
Jocurile astea imi plac. Le vad ca pe niste razboaie mici unde tu trebuie sa-ti castigi dreptul de a ma avea. Imi place sa fac asta. Sincer? Este o metoda de a ma razbuna pentru toate momentele in care nu ma simt in centrul atentiei langa tine. Asa macar stiu ca am atentia ta, toata, ca iti dai silinta sa imi faci pe plac pentru a ajunge la acel rezultat final care ne place. Iti dai silinta sa ma inmoi, sa ma faci sa te las sa fac ce vrei.
Jocul asta ma relaxeaza, jocul asta ma face sa imi dau seama daca ajung sa te plictstesc. Imi cer scuze ca nu ai tot timpul rabdare sa il joci, ca uneori pur si simplu nu avem timpul necesar sa ne tavalim in pat cu orele, jucandu-ne, sarutandu-ne si harjonindu-ne. Imi place la nebunie sa fac asta, ador din tot sufletul momentul in care te bucuri de sfarcul pe care in sfarsit il poti rontai fara sa ma misc si sa ma auzi gemand incet.
Ma lupt pentru placerea mea sau pentru placerea noastra? Exista un noi in toata miscarea asta? Ador din tot sufletul setimentul pe care mi-l trezesti atunci cand ti primesti cadoul, cand ma faci (iar) sa las garda jos si sa te ascult, sa te las sa faci, sa te las – pur si simplu – sa te las sa vii peste mine, cum vrei tu, sa faci tot ce vrei iar eu doar sa profit, doar sa gem (fara dulceata), sa ma bucur de fiecare atingere pe care mi-o oferi.
Razboaiele mele se transforma in razboaiele noastre, dar cumva gasesti de fiecare data o metda de a castiga, de a ma devora. Ma infrangi sau pur si simplu cedez, dar meriti fiecare geamat, orgasm si strangere in brate.
