Răspunsuri așteptate de prea mult timp

Am renunțat să mai număr anii și săptămânile în care am zis că mâine scriu. Am renunțat să mai răspund la prea multe mesaje de-a lungul timpului. Am renunțat să mă mai țin de promisiuni după prea multă vreme. În același timp, zilele trecute povestind cu cineva, m-a lovit o revelație foarte dubioasă. Imediat este ziua în care am procrastinat atât de mult încât sunt aproape 10 ani de când n-am mai dat pe aici.

Dar oare, care este rostul de a mai ține toate lucrurile aste, a început totul dintr-o criză adolescentină dusă spre o tinerețe în care căutarea personalității și a rostului în viață au ajuns să se regăsească inclusiv în scriituri și ecrane. Scriitură care ar merita o corectură bună, după atâtea stări dubioase în care ele au ajuns să fie scrise, poate merită într-un final glorios o variantă care să le facă drepate la ce a vrut să spună autorul.

Am avut multe întrebări pentru mine, de la mine, dar și mesajele voastre au ajuns spre mine. Majoritatea de pe anumite rețele au rămas necitite, dar doar pentru că le-am marcat înapoi ca atare.

Nu îmi voi folosi energia să explic oamenilor că sunt femeie, am pierdut prea multe ore din viața mea făcând asta. Adevărul este că atât timp cât suntem ascunși în spatele tastaturilor, fiecare crede ce dorește el. Nu ai cum să demonstrezi altceva. Nu ai de ce să demonstrezi cuiva că nu are dreptate în ceva ce crede, atât timp cât nu ești dispus neapărat pentru o dovadă contrară.

De ce aș vrea să demonstrez că sunt femeie? De ce? Am avut atâtea momente în care nu m-am simțit în siguranță din cauza lucrurilor pe care le-am povestit aici și reacțiile oamenilor, încât sunt multe momente în care mă bucur că sunt atâția oameni care știu că sunt un bărbat și nu vor mai ajunge pe profilele mele. Înseamnă că sunt în siguranță față de niște oameni foarte dubioși.

Am ales naiv la un momentdat să leg acest proiect de o parte din viața mea personală. Acest lucru a fost o greșeală foarte majoră, pentru că am ajuns să nu mă simt în siguranță. Am ajuns să am oameni care-mi promit că mă vor viola pe stradă, iar unii dintre ei au reușit să îmi facă rost de numărul personal de telefon și să îmi dea detalii despre locurile în care sunt pe care nu le-ar fi putut avea dacă nu eram tot acolo.

Pentru ce? Toate astea? Pentru că am ales să povestesc varianta mea a unor futaiuri mișto? Să povestesc ce frumos se simte atingerea lui, orgasmele lui și toate lucrurile de acest gen? Asta înseamnă că oricine mă citește are dreptul să mă fută împotriva voinței mele? Să intre cu forța în viața mea?

Atât de puțin poate face butonu de block când în realitatea paralelă pe care ai făcut-o pentru gândurile tale pe care le judecă toată lumea. Atât de multă rău poate să facă cineva care nu vrea să facă diferența între realitatea lui și realitatea ta.

Mi s-a spus că scriu fantezii, iar eu n-am mai avut răbdare să le explic oamenilor cât de prost stau eu cu imaginația, dar cum uneori sexul este pentru mine ca un drog foarte bun, astfel, realitatea mea diferă de cel mai multe ori de realitatea faptului împlinit.

Ce diferență este pentru tine, cititor, dacă ce scriu eu aici este ceva ce am trăit sau am inventat? Nu ai cum să verifici asta decât dacă ai fost acolo. Cel mai probabil nu ai fost acolo, de unde se ajunge la concluzia că nu ai cum să demonstrezi.

Dacă pornim de la premisa că totul este o fantezie, ce te face să crezi pe tine – stimate cititor – că îmi doresc fantezia aia să fie băgată cu forța în viața mea așa cum ți-o imaginezi tu, dar departe de cum am imaginat-o eu. Te-ai gândit oare vreun moment că poate, fantezia mea este cu cineva din viața mea. Poate scriitura mea este ceva ce am trăit zilele trecute, anii trecuți, noaptea trecută, sau știu că urmează să se întâmple aproximativ așa în viitorul apropiat.

Ce contează toate astea?

Majoritatea celor care mă citiți îmi scrieți de pe conturi de Facebook false, imaginea voastră online pe care o țineți ascunsă de viața voastră personală. Dacă voi vă ascundeți de familie și prieteni cum vă place sexul și/sau cum v-ar place dacă nu v-ar fi rușine de ce ar spune lumea. Dacă voi trăiți în această bulă secretoasă cu conturi pe site-urile pe unde sunt și eu, ce vă face să credeți – ce te face să crezi, că eu aș dori să ies din acets anonimat în care încerc să rămân de atâția ani.

Am lipsit, am revenit, am lipsit iar.

Am promis, am mințit, n-am mai promis.

Am pus postari pe Facebook, niște story-uri. Poate voi pune și filme noi pe PH. Poate că o să vină texte noi aici, pentru că jurnalul meu are multe care așteaptă să prindă o viață mai bună dacă li se oferă posibilitatea.

Mai pun uneori când îmi amintesc poze cu mine și pe Instagram, dar parcă nici n-am chef să caut să fac poze pentru instragram, iar 80% din pozele din telefonul meu sunt plante. Nu cred ca vreunul dintre voi mă caută în disperare pe toate platformele pentru niște poze cu plante.

E complicat cumva. Adică nu neapărat complicat, dar cumva, nu am alt cuvânt în acest moment. Am atâtea ore pe care aș putea să le dedic acestui proiect. Atâtea erecții fericite, atâția ochi care așteaptă să se clătească la o bucă, o țâță, vederea unei bucăți de piele, sau dacă nu, măcar o descriere frumoasă a lor la lumina lunii, sau de ce nu – a lumânărilor. Toată lumea știe că sexul se face doar în romantism și cu sentimente, pentru toți cei care vor doar sula-n-zdă există curve, gagici agățate în baruri, dosare penale deschise pentru viol și site-uri cu conținut explicit.

Nu vreau să știu și nu mă interesează să știu care este zona de confort a fiecăruia, cât a lucrat sau nu cu el însuși să ajungă acolo. Mă bucur de oamenii care sunt conștienți de plăcerile lor și discută despre asta deschis în cercurile lor mici de oameni. Cu ei, da. Cu ei aș vrea să vorbesc. Cu cei care știu ce le place, Știu de ce le place și se ascund doar ca mine, ca să păstreze viața privată așa cum trebuie.