Pana cand orgasmul ne va desparti
Atunci cand mangaierea ta imi frangea pielea, atunci cand buzele tale ramaneau pe spatele meu, atunci cand nu ne mai dezlipeam cu orele unul de altul, imi doream ca asta sa nu se mai termine vreodata. Imi doream sa ramanem in varful patului savurandu-ne. imi doream sa ne simtim bine unul cu altul pana cand va fi neaparat nevoie sa ne trezim la realitate. Totul. Nimic. Noi.
Candva, el era alegerea mea. Candva asta era tot ceea ce conta. Candva il sorbeam din priviri atat de tare incat simteam ca lumea in jurul meu se opreste. Apoi m-am plictisit. Apoi am inceput sa-mi vad de obsesii si sa descopar lucruri mai interesante si mai excitante decat el. Am descoperit cat de putin ma intereseaza ceea ce candva ma obsedeaza. Atingerile, imbratisarile, visele, buzele, pielea. Nimic. Zambete care se schimba uneori, de dragul de a le schimba. Zambete care in urma lasa o ipocrizie si o scarba. Doar nu credeai? Heh, ironic. Stiu.
Apoi a venit ea. Totusi si ea alegerea mea. Dar cand stii toata povestea, cand iti amintesti toata ura si toate cuvintele, iti dai seama de disperarea si singuratatea momentului. Poate ar trebui sa existe – la mijloc – regrete ca nu ai fost la momentul potrivit acolo, dar acum lasa-te pe spate si admira show-ul. Admira ceea ce se prevede a fi amuzant, admira cum ea vrea sa simta tot ceea ce (poate candva) iti doreai tu. Razi cu gura pana la urechi amintindu-ti cuvintele lui. Bucura-te de zambetul ei, apoi razi iar!
Of, dupa toate astea acel sisters code exista cu un scop. Acel scop il ignora toata lumea. Regulile le schimbi in functie de cum iti convine, in functie de cine se perinda in joc, in functie de ceea ce iti doresti. Atunci cand nu ai nimic al tau, atunci cand te simti singur, atunci este momentul sa vrei ceva ce ar fi putut fi candva al altcuiva. Oare e metoda ta de a arata : uite, eu pot ce nu ai putut tu? Cliseic dar deloc impresionant. Dezamagitor, dar deloc de admirat.
Iar eu, in bula mea de aer unde totul e perfect, din bratele lui unde am tot ce mi-as putea dori. Ma uit la tot spectacolul asta care arata atat de perfect in exterior. Oare e putred? Toti in exterior aratam perfecti, de dragul celorlalti, iar cand geloziile si posesivitatile apar, cand neicrederea se pune la mijloc, unde este toata perfectiunea?
Dar eu, sunt indeajuns de egoista incat sa nu fac greseala asta. Incat sa nu imi doresc ceva ce ar fi putut avea altcineva. Chiar daca nu l-a avut. Am fost intotdeauna mai buna de atat. Mai buna decat gusturile altuia, dar fiecare se bucura de esecul altuia pana cand orgasmele ne vor desparti.
octombrie 2010
