oricat de mult as urla, oricat de mult as da din picioare si mi-as arata nemultumirea, concretul ramane acolo. Ajung la tine in brate, ajung sa-ti vad zambetul, ajung sa simt toate astea si sa nu mai vreau nimic. Nu stiu de ce lumea din jurul meu dispare brusc, dar toate astea sunt acolo. Toate astea mi le oferi tu si eu trebuie doar sa profit de ele. Egoismul meu se va activa probabil mai repede decat vei reusi tu sa realizezi. Egoismul meu se va activa si sper sa nu nasca o serie de dileme existentiale, o serie de neintelegeri si sa reusesti sa te lipesti, sa fii primit in egoismul meu. Cumva, sa devina egoismul nostru, chiar daca egoismul trebuie sa cuprinda o singura persoana, pentru noi, ne poate cuprinde pe amandoi.
Te vad, te privesc, imi dau seama cat esti de fericit. Imi dau seama ca ma sperie asta pentru ca eu cand am simtit fericire de acest gen, obisnuiam ca dupa sa ma imbrac si sa plec. Acum am ceea ce mi-am dorit. Pot sa raman cat doresc, pot sa fac toate lucrurile alea dupa care tanjeam atat timp. Cumva, nu le fac. Mi-e frica de faptul ca nu o sa fie asa cum vroiam, ca nu o sa iasa bine. Ca nu! Dar increderea pe care (cred ca greu) o ai tu, toata taria asta ma face sa cred ca se poate.
Apoi te simt. Te simt cum ma strangi in brate si parca nu-mi dai drumul. Simt cum nu vreau sa ma dezlipesc de tine. Te simt cum ma saruti si cum ma doresti, ma vrei! Suntem atat de lipiti unul de altul incat nu stiu exact ce ar trebui sa se intample pentru a ne dezlipi. Nu vreau sa ma duc de langa tine, nu vreau sa plec nicaieri. Vreau sa raman aici, la tine in brate, fara sa visez la nimic, doar uitandu-ma la un film, sarutandu-te, simtindu-te.
Aici. Pentru mine. Pentru noi.
Acum suntem noi, ceea ce o sa produca schimbari. O sa produca schimbari in tot ceea ce insemn eu. Ma enerveaza asta la culme, dar atunci cand te vad cu cata incredere si dorinta, cu cata siguranta si pasiune esti langa mine, raman fara replica. Visez alaturi de tine, pana cand, nu o sa mai am ce sa visez pentru ca tot ce am visat am sa traiesc.
