#cleo

nu sunt Okay.

În fiecare seară mă mint că am să scriu ceva pentru tine. Că am să îți spun că îmi lipsești sau am să-ți povestesc cât îmi place să te simt. Apoi, ma iau cu cină, seriale, alte probleme existențiale, oameni pe rețele sociale, iar într-un final îmi dau seama că e târziu și ar trebui să… dorm.

Mai dau de veșnica întrebare: ești okay?

Mă uit în gol la ecran, apoi îmi dau seama că trebuie să răspund. Am de ales. Chiar am de ales. Dar m-am decis să aleg adevărul: nu sunt okay. Nu ai cu ce să mă ajuți, mulțumesc, chiar nu vreau să vorbesc despre asta.

Mi-am promis că n-am să-mi mai vărs frustrările aici. Încet, încep să mă țin de promisiune. Am idei notate, peste idei, dar cumva, zilele par prea mici, iar eu nu știu cum să-mi prioritizez timpul. Avantajul este, că aici, în afară de tine care-mi mai reproșezi că n-am mai scris de mult, nu mă presează nimeni. Dar tu, tu nu vrei neapărat să știi stările mele în care privesc pereții albi și tot ce vreau e ca lumea să se oprească în loc și să dorm până o să am eu chef să mă trezesc. Să vă trezesc.

Tu, vrei să mă simți. Să îmi simți plăcerea, orgasmele, urletele, unghiile. Vrei ceea ce vreau și eu, doar că pentru un moment, m-am pierdut de mine, vreau să mă regăsesc prin tine acum. Este rândul tău de a mă ajuta să mă  regăsesc. Este rândul tău acum, de a-mi atrage atenția că ești acolo, că mă citești, că vrei să-mi simți zâmbetul așa cum te-am obișnuit.

E drept, îmi lipsesc și Animalul și Platon, îmi lipsesc mulți. Nu știu mai imi spune uneori că-i e dor de mine, Începutul vrea iar să mă convingă să ne-o tragem. Am rămas blocată într-un trecut al orgasmelor și sexului perfect. Realitatea m-a lovit de curând în față. Nimeni nu este perfect.

Eu sunt nimeni, eu sunt perfectă, și nu am să las nicio perioadă proastă de-a mea să strice toată legătura noastră. Nu am să las nimic și pe nimeni să strice momentele noastre, orgasmele, plăcerile. Am ridicat fruntea, mi-am pus rujul pe buze și am privit înainte. Zâmbind la noi și la tot ce e între noi. Pentru că știu – mi-ai spus-o și tu – doar așa, minunile, fructele interzise, orgasmele, atingerile, șoaptele. Doar așa, ele își vor regăsi drumul spre perfecțiunea la care nu sper. Nu sper pentru că o cunosc. Știu unde este. O am. O să o mai am.

Perfecțiunea ești tu, suntem noi. Iar eu ți-am rămas datoare cu câteva povești, drăguțe, frustrante, amuzante, excitante. Maneliști zâmbitori, it-ști fără prea multă noimă, mașini scumpe în care vrem să ne-o tragem de parcă n-ar exista ieri dară-mi-te mâine.

Nu sunt okay, dar tu mă ajuți să revin pe linia noastră de plutire.

One Comment

Comenteaza fara Facebook

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: