Eu inteleg si citesc printre randuri si nu stiu de ce ai adus vorba de orgoliu. Eu nu am, ci sunt sincer. Intr-adevar teasingul nostru este unul tineresc, vorba aia si am putea colabora pe o carte sau cine stie, poate mai multe ce sa implice limbile si degetele noastre. Ce zici?
Mi-ar placea ca toata inspiratia aceasta a degetelor noastre, a limbilor sa inceapa sa se formeze cu adevarat. Sa se intinda pe pagini multe si sa ne faca sa nu ne saturam din a povesti, din a contura, sa nu ne saturam unul de altul.
Imi place cum ma faci tot timpul sa fiu atent la ce am discutat si sa revizuesc fiecare semn de punctuatie si fraza. Doar ca sa ma tii atent.
Sunt egoista. Vreau toata atentia asupra mea. Nu imi place sa ma lupt cu atentia altora, imi place sa stiu ca ce e al meu, e al meu. Lupt pentru ceea ce vreau, iar acum te vreau pe tine atat cat reusesc sa te tin alert, sper ca si mai mult , atat de mult cat te tin pe langa mine.
Nimic nu e imposibil doar trebuie sa insisti indeajuns pana cand prinzi momentul potrivit.
Nu trebuie sa cauti momentul potrivit, trebuie sa il simti. Daca il cauti inseamna ca e totul fortat, daca il simti, inseamna ca va veni de la sine.
Da, si trebuie sa fie intr-o tonalitate unanim acceptata pentru a functiona la un nivel in care creatia lor sa fie ceva nemaivazut.
Creatia lor (a noastra) va fi ceva nemaisimtit. Pentru ca daca vom trece peste emotiile unui esec, ne vom lovi de acele batai ale inimii, cereri ale trupului (vorbesc de mainile si de limbile noastre), cereri ale foii (articolele tale, melodiile tale). Nemaivazut e usor de conturat. Nemaisimtit e cel mai bun lucru.
Ne-am putea intinde pe toate sentimentele, dar niciun cuvant nu ar putea descrie ce se va intampla cand noi vom incheia colaborarea.
Ar fi bine sa nu fie un cuvant, sa fie tone!
Ti-am mai zis de romane si cuvinte. Ma descurc dar sincer crede-ma ca de cand noi tot ne jucam, acum e prima oara cand sunt chiar curios de ce vei face si cum te vei comporta cand ne vom intalni
Nu stiu cum sa ma port cand ne vom vedea. As vrea sa fac pe interesanta, dar nu are rost. As vrea in acelasi timp sa ma port la fel. Cu siguranta ma voi purta diferit, dar nu stiu cum. Ai invatat sa citesti printre cuvinte, sper sa o faci in continuare deoarece subtilitatile mele nu stiu in ce directie se vor indrepta.
Da, dar actiunile care nu pot fi descrise prin cuvinte sunt acelea care dau frau liber imaginatiei si din punctul meu de vedere sunt cele mai bune. Acelea in care iti creezi lumea proprie, nu iti impune nimeni, deja cunosti scenariul, persoanele si tot din ce e scris anterior, dar macar o data sa ti se dea libertatea sa iti gandesti un scenariu sau un sentiment. Sa il percepi cum doresti. Asta este adevarata arta si interactionare cu cititorul.
Maximul de interactiune cu tine il poti vedea clar prin mine. Nu trebuie sa fie mare lucru si mintea mea deja zboara poate chiar prea departe. Nu conteaza unde esti, eu te creez langa mine. Nu stiu de ce. Ma inspiri – ma sperie. Esti departe – mi-e dor. Esti aici – ma plictiseste. Cumva simt mereu nevoia sa-ti scriu.
Si totusi daca vocabularele noastre permit o mare manifestare a dorintelor ascunse de ce sa lasam tot mai putine subtilitati cand am putea continua prin a ne manifesta partea artistica si sa observam atentia celulalt prin cuvintele pierdute prin pagina. Inchipie-ti ca si cum fiecare mesaj ar fi o scrisoare care ajunge in 3 zile la persoana draga. Crezi ca prin mai putine subtilitati ai putea sa o tii captivata incat singura ei grija sa fie “de ce intarzie postasul” si daca cumva ai scris sau nu. Acestea sunt ipostaze care in ziua de astazi nu le mai traim si din pricina lor pierdem din cultura si emotie si entuziasm si ajungem intr-o lume in care sentimentele sunt doar lucruri scrise undeva intr-o carte care sta prafuita pe biblioteca.
