Mi-am dat seama acum ceva vreme de un lucru. Este cumva, o revelatie venita intre timp. Momntul in care cleo, aceasta domnita nesatula a mea, pe care eu o port cu mandrie-ntre picioare, pe care o alintam cu atentie atat eu cat si tu, seamana cu un uragan. Adevarul este ca nu sunt sigura daca ea seamana cu un uragan sau alinturile noastre o transforma intr-unul. Pornind de la bancul ala ca toate uraganele au nume de femei pentru ca-s umede si fac ravagii, asta mica si pofticioasa a mea ar putea sa fie cu usurinta un uragan, mai ales dupa ce te joci tu mult cu ea.
Eu ti-am mai tot spus ca o sa te arda, ca o intarati prea mult, ca o sa facem inundatie in jumatate din cartier daca nu te opresti, daca macar pentru cateva momente nu faci o pauza sa scoti limba/degetul de acolo si sa nu o mai intarati asa. Nu ma intelege gresit, nu ma plang, chiar dimpotriva. Ar fi prefacut din partea mea sa ma plang ca ma exciti prea mult sau mai-stiu-eu-ce. Asta mica incepe sa se uda doar cand creierul meu trece putin cu gandul pe la tine, sau cand documentul cu articolele tale se deschide. Cred ca as fi instare sa ma masturbez ore intregi cu gandul la tine daca nu as obosi (da, fac asta uneori, e o surpriza?).
Iti place atat de mult sa o uzi, iti place atat de mult sa-ti plimbi limba pe ea, degetele, orice. Sa o vezi cum pulseaza, cum se umple si cum cere atentie. Sa o simti cum se incoarda si sa observi ca eu chiar nu mai am cum sa o controlez. Sa-i simti toate reflexele pe care le are, pe care eu nu le controlez dar ne bucuram amandoi de ele. Stiu ca de cele mai multe ori am tendinta sa iti opresc bucuria spectacolului si sa imi lipesc picioarele unul langa altul dupa un orgasm, dar ma lupt cu mine, cu reflexele mele, ca sa te las sa te bucuri de tot spectacolul. Sa vezi cum curge din ceea ce noi radem ca e o cascada, dar eu incep sa cred cu tarie ca e un uragan, sa ne distram iar eu sa vad pe chipul tau ca vei putea cu greu sa nu poti sa nu iti bagi limba.
Cleo este a ta. Ea este toata ceea ce creezi tu. Tu esti cel care o intarata in fiecare secunda. Tu esti cel care se decide cand primeste, ce primeste. Tu esti cel care poate sa aproximeze cat de puternic o sa fie uraganul care ne va devasta pe amandoi. Uraganul acesta este provocat de tine, in complicitate putin cu mine, dar ravagiile le face singura, pentru ca amandoi lesinam fara energie unul langa altul, incurajandu-ne reciproc ca este momentul sa ne intindem dupa apa. Uraganul asta nesatul, care tanjeste dupa ravagii va ramane cel care prin umezeala lui ne va innebuni pe amandoi.
Ai transformat-o intr-un uragan. Este momentul sa-ti asumi acest lucru. Nu este nicidecum un lucru rau, dar cu siguranta ca este un lucru indeajuns de umed incat sa-ti increteasca pielea de pe degete.
