Stii cat ma chinui sa caut un lucru cel putin pe care sa ti-l pot reprosa? Nu vreau sa inventez lucruri, nu vreau sa-ti reprosez lucruri pe care nu le-ai facut sau sa iti scot ochii doar pentru ca vreau sa ma simt desteapta. Totusi uneori nu trebuie sa ma chinui foarte tare ca sa gasesc. In tot timpul acesta de care ne mangaiem trupurile flamande reciproc fara sa avem tip sa respiram mai mult de o secunda, n ne pasa de nimic, dar dupa toate astea, ramanem iar fara vlaga.
Singurul repros pe care-l am este ca ai momentele alea in care ma inebunesti. Stii bine ca sunt dependenta de atentia celor din jurul meu. Imi place sa stiu ce face lumea doar pentru ca mi-e dor de ei. Peste toate orgasmele noastre noi suntem prieteni, iar tu imi esti foarte drag. As vrea uneori doar sa stiu ca esti ok, ca te distrezi, sa vad ce faci fara un alt motiv ascuns. Fara sa descopar cand esti liber pentru mine, fara sa ma simt ignorata in favoarea altei persoane, sa stiu doar ca dupa toate astea suntem oameni.
Imi vine sa urlu din adancul plamanilor mei cand nu raspunzi. Stiu ce se intampla si cumva, toate astea ma umplu de nervi. Cumva, toate astea imi spun ca iar esti departe de mine, iar asta ma face sa ma simt neglijata. Nu trebuie sa fiu deloc atenta la comportamentul tau ciudat in perioada aia, il simt. Pe cat esti de aproape si-ti dai interesul esti cu gandul in alta parte.
Singurul repros pe care-l am este ca nu esti total sincer – asa cum am pretentia sa fiu, iar comportamentul asta va duce iar la acele discutii de cuplu de ani de zile. Discutiile alea care ne ucid si ne rascolesc. Ma simt ca intr-o relatie, chiar daca tu esti (din anumite puncte de vedere) cel mai aproape de asta, dar discutiile noastre distrug momente pe care le-am putea folosi mult mai util, urland altfel unul la altul.
Singurul meu repros e ca nu-mi raspunzi atunci cand simt nevoia sa iti vorbesc. Poate ca nu trebuie sa fim prieteni….
