(povestea buzelor care sarută în neștire)
Stăteam fumând o țigară și admiram apusul. E frumos să apusul, cu cerul roșiatic, munți in zare și agitația orașului din jur. Motanul îmi torcea în brațe. Își ascundea mutra pisicească în mine, mă pupa și torcea în neștire. Voia să se așeze mai bine, dar într-un calcul prost al dimensiunii pe care o ocupă el la mine în brațe picioarele din spate i-au alunecat.
Acel moment în care ghearele lui crestează pielea mea, sare de la mine din brate și mă lasă șocată, cu ochii mari și împăienjeniți privind cum sângele începe să scapere încet din proaspetele zgârieturi.
`ceapa ta de pisic!
Îl privesc și îi văd fața inocentă. Îmi dau seama că semănați. Doi alintați care priviți cu ochi senini și nevinovați. Nu a greșit săracul cu nimic, nu e vina lui, teoretic nu este nici a mea, dar cumva, am ieșit ușor șifonată din această mișcare. Șifonată este puțin spus, dar arăt ca într-un film cu zombie, acum că mi-am pus betadină pe răni.
Ți-am spus aventura cu pisicul doar ca semn că îmi amintește de tine. Nu știu de ce, dintre toți motanii, tocmai acesta îmi amintește de tine. Are acel ceva în privire care mă trimite cu gândul direct la tine, nicăieri altundeva.
Parcă am văzut în delivery report, zâmbetul tău citind aventura mea cu lucrurile care se pisicesc așa cum ne place să o facem la amândoi. Ciudate veșnicele comparații pe care le facem întotdeauna cu animalele. Asta este cu siguranță, o altă poveste.
Nu așteptam nimic. Nu aștept nimic, pentru că îmi place să te descopăr. Să îți descopăr reacțiile, zâmbetele, privirea, îmbrățișările. Le descopăr și redescopăr în fiecare moment, așa mă bucur ca un copil mic aștepând să vadă care este surpiza din kinder, dar care nu plânge atunci când descoperă un puzzle.
M-ai surprins, așa cum îți place să o faci, ai venit să ne vezi. Cele două pisici care torc, între perne si laptop. Device-uri de relaxare și zâmbete.
Pisicul te adoră, te simte cum tânjesti după alinturi. Mai precis, alintații se recunosc între ei. Gelos nevoie mare, mai ales atunci când trebuie să împartă dormitul pe pieptul tău cu mine. Tu cumva, te-ai decis că eu sunt pisica căreia vrei să-i dai mai multă atenție în momentul acesta. Îmi place să torc la tine în brațe. Să mă pierd printre sărutările tale, să mă pierd fără gânduri în brațele tale, îmi eliberez mintea și mă las dusă de valul pe care buzele tale umede îl crează pe pielea mea.
Când îmi plimb mâna peste chipul tău, te simt cum îți adâncești buzele peste ale mele. Limba ta flămândă care mă devorează începând de la buze și terminând cu fiecare centimetru din mine.
Ador să îmi simt sfârcurile între buzele tale, mă topesc de plăcere cu fiecare secundă în care limba ta face cerculețe in jurul sfârcurilor mele. Pielea mea își schimba culoarea la fiecare atingere a buzelor tale. Lași urme de plăcere pe mine, urmele buzelor tale care se plimbă flămânde, nesătule, fără să se oprească. Îmi faci poftă să te devorez, dar nu mă pot opri din a mă scurge sub atingerea buzelor tale care sunt ba fierbinți, ba reci. Pielea mea, cu siguranță este roșiatică, de la urmele tale de barbă, de buze, de plăcere.
Mă înroșesc de plăcere, de parcă aș fi o adolescentă. Atingerea buzelor tale care îmi răvășesc tot trupul, mă fac să tremur de plăcere cu fiecare atingere.
Mă alinți, vrei să mă simți cum torc în brațele tale. Vrei să mă ai fără cuvinte, cuminte, topindu-mă cu fiecare centimetru al ființei mele lângă tine. Brațele tale mă strâng aproape de trupul tău, foarte aproape, sărutările tale îmi fac pielea să fiarbă de plăcere. Mintea mea zboară în toate locurile cu scopul de a nu ajunge nicăieri. Îmi golești gândurile, rămân doar eu lângă tine, să mă bucur de toată atenția ta, de săruturile tale, fiecare secundă, fiecare atingere.
Orice rană lăsată de pisică, se vinecă frumos la atingerea lor. Orice rană lăsată de orice, dispare în neant. Te asiguri că trece totul, zâmbetul satisfăcut al tău și cel tâmp pe care o să mă chinui mult să mi-l iau de pe chip. Asta este dovada clară, că sărutările tale, vindecă orice rană.
Pana la urma la asta se rezuma totul… la intensitatea cu care “arde” orice clipa, nicidecum la cantitatea de timp ce mai are de scurs pana la final (oricare ar fi el). Acea arsura are si ea un scop, o noima, …cu cat este mai puternica cu atat cictricea lasata in urma este mai greu de vindecat… iar asta ne face sa credem ca o sa simtim acea “ardere” pe tot parcursul ACELUI timp amintit mai sus. Cu cat arde mai intens, cu atat se va aprinde mai greu altadata, si mai greu, si mai greu, tot mai greu… … un basm frumos… felicitari
@varivas: multumesc mult de aprecieri!
Fara cuvinte. Pur si simplu ma las purtat de cuvintele tale si ma trezesc in mijlocul unui loc necunoscut mie dar totusi atat de real. Geniala…