Faptul ca eu promit ceva este deja un laitmotiv. Este toul asa ca un lucru al nostru, eu promit, tu zici da, si amandoi continuam sa traim cu iluzia ca lucrul acela se va intampla. Momentul in care universul vrea sa-mi transmita ceva, iar tu astepti nerabdator sa mai fie cineva in lumea asta care sa-mi spuna ca e momentul sa ma apuc de promisiuni. Am zis eu ca nu mai promit nimic pentru ca oricum nu mai apuc sa misc nimic dar cine ma crede pe mine? Chiar? Cine ma crede pe mine?
Ma tachinezi incontinuu cu referire la tona de promisuni iar eu am ajuns sa-mi amintesc foarte vag ce am zis candva. Imi place totusi ca tachiarile le faci tu catre mine si nu invers pentru ca eu la cat sunt de acida in loc sa tachinez reprosez si se duce pe apa sambetei orice chef ai mai avea.
Stii promisunea aia? Promisiunea aia la care faci ochii mari si ai fi instare sa ma iubesti de bucurie ca in sfarsit, dupa atata timp, am reusit! Stii? Aia cred ca va fi ultima promisiune pe care am sa mi-o implinesc fata de tine. Asta in cazul in care am sa apuc. Este un rocket science, nu este asa de usor chiar daca tu esti cel mai dragalas muz din aceste raduri.
Ti-am aratat-o? Promisiunea! Nu?
Are bucle pana mai jos de umar, un par pe care-l poarta desfacut si il arunca-n vant. E bogat si brunet, ma acopera cu el de multe ori. E slaba dar unduierile alea din sold atunci cand isi lipeste pielea de a mea nu le pot utia. Are buzele fine, iar atunci cand le are puse pe umarul meu o musc incet de lobul urechii. Cumva intre voi doi creierul meu face o legatura – iar eu sunt confuza. E universul! E subconstientul. De fapt nu ma intereseaza ce e. Vreau sa taca.
Ti-am spus de ea? Promisiunea?
Priveste-o te rog asa cum o privesc eu:
Uita-te la rochita aia cu flori care cade pe ea. Nu se muleaza cade doar ca o bucata de cearsaf. Cade dand o forma vaga corpului ei dar e indeajuns incat sa iti faca imaginatia sa mearga, sa te gandesti exact ce contr au sanii ei, fundul ei, talia ei. Reuseste sa te cucereasca atat de tare cu energia pe care emana ca nici macar nu mai conteaza daca poarta chiloti sau nu. Atunci cand te strange in brate si isi frange trupul sincer de tine si iti sopteste la ureche : aratai de parca aveai nevoie de asta, Acela este momentul cand genunchii ti se inmoaie si nu mai ai nevoie de nimic.
Ma ia de mana si se lipeste de trupul meu, ii simt buzele pe mine, peste tot. Le simt cum imi parcurg curioase toata pielea. Vor sa o simta frageda iar eu raman intr-un loc. Nu am absolut nicio forta sa reactionez si stiu ca ar trebui. Ar trebui sa ma hotarasc ce vreau, ar trebui sa nu o las sa faca tot ce vrea. Ar trebui sa o savurez sa nu o las asa. Sa-I arat cat de flamanda sunt de ea de fapt. Sa-mi infig buzele in ea. Sa preiau initiativa, sa imi plimb mainile pe trupul ei ca sa las dare de atinger fierbnti, sa o fac sa arda de nerabdare. Nu stiu ce mi-a facut dar nu mai pot sa ma misc. Pot doar sa o admir, sa gem, sa mi simt respirata sacadata si sa ma rog sa nu se opreasca.
Asa-i ca-i frumoasa? E o promisiune de toata frumusetea !
Ne-am visat dar era doar fragmete. Creierul meu nu se hotara daca voi doi ma alintati pe mine sau noi doua pe tine. E drept, pentru ca sunt o diva atenta a fost indreptata spre placera mea – all the way. Erau lupte de buze si razboiri mici din priviri, un rock in fndal si o multime de maini incolacindu-se. Nici macar nu ne-am certat si ne-am fi descurcat si daca nu ne vedeam la fata. Fiecare stia ce are de facut chiar daca nu mai facusem asta vredata – in formatia asta.
Nu stiu cat de bine e sa fanteziez la o promisiune si un muz, dar cat de rau poate sa iasa?
Mi-e frica deja. Gata, imi tin promisiunea pentru mine, si de restul, vedem noi ce folosim – pe cine imbatam si unde, dar promisunea mea e pentru mine. Tu in schimb poti savura povestile.
