Încerc să mă opresc din plâns. Simt că nu mai am energie să plâng. Cât de mult pot să plâng? Din punct de vedere al omului, cât de mult plânge până cânt se descarcă?
Sunt nervoasă pe mine. Sunt nervoasă pe tine, dar, una peste cealaltă, știu că tu știai că mi-e dor de tine. Știu că tu știai cât de mult ai însemnat pentru mine. Susținerea ta în tot proiectul meu, aventurile noastre împreună. Tot ceea ce am însemnat noi, chiar și după toate cele care s-au întâmplat. Ai rămas pentru mine un om foarte important de la care am învățat multe, de la care speram să mai învăț multe.
Sunt nervoasă pe tine și îmi vine să te izbesc cu pumnul așa cum făceam de fiecare dată când mă tachinai. Să îmi izbesc pumnul de umărul tău, iar apoi să mă pierd la tine în brațe.
Nu mai pot să fac asta.
Oricât neg, oricât urăsc momentul, oricât îl plâng sau deplâng, trebuie să mă privesc în oglindă, să ridic capul sus și să te păstrez adânc în amintirile mele, pentru că este singurul loc în care te mai regăsesc. Singurul loc în care mai pot să-ți vorbesc, chiar dacă, doar retrăiesc momentele noastre.
Poate, că am să mă descarc scriindu-ți toate cuvintele pe care ți le-am promis că o să le scriu curând, cuvintele pe care urma să le citim împreună, tu învățându-mă să fac quesadilla, iar eu arătându-ți că știu să fac tiramisu pentru tine.
Să știi că îmi e dor de tine, că doare și o să-mi fie dor de tine în fiecare zi. Așa cum mi-a fost dor de tine și când ai fost plecat. Dar atunci, știam că ai să te întorci și am să te văd. Acum, rămâne doar să vin să îmi iau la revedere de la tine, să-mi caut hainele negre și să te fac mândru de mine. Chiar dacă știu, că erai oricum mândru de mine.
Îmi lipsești.
Cel mai potrivit comment… No Comment! Atat de trist, de dureros…
@Oliver: mulțumesc.