El Muz

Ciudatenii

 

Ce ciudat este ca in acelasi timp ce ne dorim sa e petrecem timp impreuna, dorim in acelasi timp sa nu ne mai petrecem timp impreuna. Cautam amadoi in paralel oameni care sa fie mai aprape de ceea ce ne dorim, in acelasi timp ne dorim sa ne mai vedem. Ne intoarcem unul la celalalt de multe ori, pentru ca in final sa nu vrem mai mult, sau ce vroiam noi s-a transformat in ce nu vroiam. Suntem cam ipocriti in legatura cu noi insine. Ce vrem de fapt? Nu ma intereseaza ce vrei tu in mod special, nu mai tin cont nici de ce vreau eu. Ma intereseaza “ce vrem”.

Adica NOI. DOI. Amandoi. Vrem ceva mai mult dar nu unul de la celalalt, iar apoi constatam ca ne ajungea ce aveam initial.

Suntem ipocriti.

Ziua aia de care evitam am amandoi sa vorbim o sa vina. A mai avut tentative de a veni si de fiecare data s-a terminat cu pareri de rau pentru ca, undeva, ceva a ramas suspendat. Cand ea va veni concreta si clara, unde vor pleca toate cuvintele astea? Ce se va intampla cu toate cuvintele ce au fost si cu toate gandurile care vor uita sa mai fie?

Cu noi nu se va intampla nimic. Ne vom evita pana cand situatia incredibil de penibila va disparea si vom trece peste seria de reprosuri pentru a putea fi iar : ipocriti.

Nu vreau sa ma gandesc la final, pentru ca nu vreau sa se apropie. Nu vreau sa spun ca nu ma apuca dracii doar la gandul ca va iesi aiurea, dar pe cuvant de onoare daca n-am de gand sa savurez fiecare orgasm si lupta intre noi, fiecare amagire menita sa fie acolo, fiecare soapta si atingere.

Suntem ceea ce suntem, dar am devenit un impreuna, care cred ca ne sperie in mod egal.

Comenteaza fara Facebook

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: