Brakirii

tu, eu si berea

XXX_1592-162

Nu te-am întrebat niciodată dacă ai observat că de-a lungul timpului ai devenit un personaj aici. Ai categoria ta, unde arunc, cu multă băgare de seamă, cuvinte către tine. Arunc frumos, le pun la catastif. În arhiva lucrurilor pe care ți le povestesc. E drept, eu îți povestesc o mulțime de lucruri. Trebuie să recunoaștem amândoi că aberez de cele mai multe ori mai mult decât ar trebui.

Zilele astea m-a apucat un dor nebun de oameni, nu știu ce-mi veni. Cred că e de la vremea asta capricioasă. Nopțile reci în care nu știu exact în care pat vreau să dorm, diminețile cu cafea amară care-mi face sufletul să zâmbească și zile cu soare, care-mi ard fața prea mult, prea tare.

M-am bronzat ca un tractorist iar asta nu poate decât să mă enerveze. Nu am destul machiaj să acopăr cearcănele. Mă simt continuu obosită și excitată. Parcă s-a epuizat viața în mine atunci când aterizez în pat ca o epavă. Cuvintele îmi roiesc în cap, scenele nopților din urmă se derulează încet.

Așa cum ai observat, încep să apară. Încep să mișc. Asta o fac pentru mine, pentru că dacă mă opresc, cred că o să cad. Nu mai am scuză să spun nimic, atunci când simt privirea ta. Am simțit toată privirea asta, de câte ori ai venit aici și n-ai găsit nimic. De câte ori ai venit aici și ai găsit doar veșnicele mele lamentări. Nu vreau să te mai plictisesc cu ele.

Chiar dacă știu că e mega ciudat că mă văd cu el (da, încă ne mai vedem), să știi că inspirația lui va începe să prindă formă. Cuvintele se aștern frumos pe pagini, zeci de idei curg în fiecare moment. Mai apoi, ce nu fac eu, îmi vând sufletul și rogasmele, pentru ca lumea să aibă ce să citească. Da, bine, nu e așa. Îmi place și savurez fiecare moment pe care-l am. Nu știu ce se întâmplă în niciunul din creiere, dar trebuie să-l trag de urechi și să văd care-i faza acolo. Nu am să fac asta cum. Nu. Acum tot ce vreau este să mă bucur de orgasmele alea, strigate-n pernă. De mâinile care mă mângâie flămânde. De sărutările cu care mă trezește dimineața și zâmbetul pe care-l văd printre gene, când sună alarma telefonului.

Oricum, n-am renunțat nici la cealaltă poveste, care începea când ne-am văzut noi la bere.

Jonglez între cuvinte și orgasme, cred că încerc să mă caut cel mai bine, dar mă pierd complet în brațele lui și adorm ca un prunc care a uitat să spună stop la alcool, dar a băut înainte de somn un litru de apă. De sete și preventiv. Mahmureala e mai ușoară atunci când nu există.

Așadar, mi-e dor de tine, sper să mai apucăm să bem o bere-două. O bârfă. Sunt curioasă cum a fost concediul tău, sunt curioasă ce ați mai testat voi doi, pentru că sigur ați testat chestii. Nu duc lipsă de idei, nici pentru cuvintele pe care le pot scrie aici, nici pentru cele pe care aș putea să încep să le formez în imaginația altora.

Mă lovește mai nou un dor, de oameni cu care pot vorbi multe, oameni care să înțeleagă contexte nu doar să mă privească vag.

Orgasmele și visele reîncep să vină în fața ochilor tăi. Iar noul stil pe care-l tot corectez și formez acum, sper să-ți placă, așa cum îți plăcea de ei, când erau momentele lor de glorie.

 

2 Comments

  • tdoradr

    dintre toate greselile mici de sriere, acum s-a prins una frumoasa. scrie undeva rogasm. seamana cu un rumegator masiv – ce simplu ar fi sa fie zimbru, dar nu e. mai degraba este un vulcan, prins int-o constelatie din cerul planetei unui mic print prizonier intre cei doi genunchi ale unei fuste midi (cloche), niciodata erupand fiindca sunt cuvinte care-l vor tine de mana uitandu-si astfel menirea. o dorinta eterna neintinata de vreun deznodamant, niciodata. o poveste fascinanta, atat.

    • cleo

      @tdoradr, multumesc. Am zambit frumos. Am sa caut greseala respectiva si-am s-o pun cu bold. Pentru tine! Mi-ai dat si o idee, probabil am s-o iscalesc in weekend.

Comenteaza fara Facebook

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: