Am vorbit eu intotdeauna de privirea aia a ta. Privirea AIA. Te intreb si pe tine uneori de ce ma privesti asa, iar tu continui privirea si imi spui:
cum? spune-mi cum te privesc? Spune-mi cum ai vrea sa te privesc?
As vrea sa ma privesti goala, imaginandu-ti intotdeauna lucruri noi pe care sa le facem impreuna. As vrea sa ma privesti intotdeauna cu pofta pe care o citesc in privire. Da. In privirea ta vad multe lucruri. Vad pofta cu care ma mananci, cu care savurezi fiecare bucatica din mine. O molfai si o musti de parca nu ar exista altceva de rumegat in lume. O molfai cu ochii si-ti place.
In privirea aia a ta vad flamanzeala, pofta, pasiune.
In mintea mea o compar de multe ori cu privirea pe care o are un psihopat criminal inainte de a-si ataca prada. Privirea pe care o are atunci cand isi calculeaza fiecare miscare de cutit care va sfarteca pielea. Fiecare miscare, fiecare picatura de sange, fiecare tipat de durere. Ma pierd in privirea ta, iar peste imaginea psihopatului suprapun imaginea ta. Fiecare orgasm, fiecare atingere, fiecare nod. Totul se intampla daca ma uit destul de atenta in privirea ta. Totul este acolo, iar cand ma privesti, arunci spre mine cu toate gandurile astea pe care eu am sa le simt mai tarziu sau pe care mi le vei spune.
Imi place sa vad flamanzeala ta in privire, imi place sa vad dominarea ta mai ales atunci cand esti in mine. Privirea ta in toate momentele, modul in care transmiti mesaje atat de frumos prin privire, este unul din lucrurile care ma tine mereu alerta, mereu uda, mereu nesatula.
Ne hranim unul din altul, dar cumva amandoi am gasit un sac fara fund.
