Unde imi sta inspiratia uneori? Zambesc si ma uit la cana de cafea sau la tigara care imi inunda plamanii. Gandurile imi pleaca departe si nu inteleg care este rostul tuturor cliseelor in spatele carora ne ascundem. Fugim de cuvinte mari precum: relatie, dar nu mai inteleg iar care este rostul, care este sensul. Fugim de sensul pe care nu vrem sa-l dam lucrurilor din jurul nostru, lucrurilor pe care le traim. Daca o sa spunem lucrurile cu voce tare, o sa ne gandim poate ca totul devine oficial intr-un fel in care nu ne asteptam, sau poate vreunul dintre noi o sa inceapa sa-si ceara drepturile fanteziilor neindepline si ascunse.
Of, cat as vrea sa ma incadrez printre oamenii astia frumosi si fericiti cu care ma ambitionez sa ma inconjor, dar reusesc doar sa ma umplu de rautate. O rautate care nu stiu de unde incepe sau unde vrea sa se termine, o rautate care atrage oamenii si ii respinge. Incep sa fiu cat mai sigura de faptul ca nu stiu sa empatizez cu ceva ce are constiinta de sine. Imi vei spune, nu-i asa, ca nu e adevarat. Ca n-am gasit eu persoana potrivita. Ma vei umple de clisee care-mi spun ca viata e frumoasa. N-am spus nicio secunda ca sunt nefericita sau ca am ganduri deprimato-sinucigase.
Nici gand asa ceva. Am spus doar ca nu stiu sa empatizez. Nu vreau sa cred in povesti care nu sunt atat de frumoase precum cele pe care le scriu eu. Ti-am spus vreodata de ce imi place sa scriu? De ce tin acest blog? Ti-am spus cat de defecta ma vad? Probabil ti-am povestit cum a inceput totul. Cum textele mele erau frustrarile a ceva ce nu puteam sa am. Cum ma credeam prea intr-un fel sau in altul, ma asemanam cu multe dintre fetele alea despre care baietii nu vorbesc cu admiratie, ci doar ca un obiect. Asa ma vedeam. Am invatat apoi sa ma respect si sa cer respect inapoi. Nu sunt obiectul nimanui, sunt doar creatia fanteziilor tuturor si mintea bolnava a mea.
Am multi demoni, dar nu-i omor. Ii las acolo sa traiasca cu mine, ei fac parte din mine. Ei ma ajuta si ma inspira. Cand se trezesc creaza o pasiune pe care multi raman socati ca o tin in mine. Imi dresez demonii si ii accept. Sunt ai mei si delirul lor imi blocheaza chipul in scepticism si sarcasm. Demonii astia ai mei scot flacari la fiecare cliseu pe carel aud. Iar tu, uneori ai darul de a mi le servi frumos pe masa, pe o farfurie frumos aranjata, iar eu incerc sa imi pastrez calmul, sa nu zbier ca o isterica. Nu are rost sa ma enervez. Trec atat de des prin astfel de clisee incat aproape ca mi-am pregatit un monolog de cateva minute. Vocea mea monotona incepe sal recite iar privirea mea in care se putea citi foarte usor un zambet devine rece si imuna. Imi fute tot zenul si inspiratia si ma umple iar de frustrare. Atunci imi vine iar sa scriu, dar am invatat ca e asa de plictisitor sa citesti frustrarile altora incat incerc sa le ingrop in altceva. Le-as ingropa in alcool, dar nu este nici asta neaparat o solutie. Le ingrop adanc intrun viitor demon care va scoate si el ura, pe care am sa o las candva intro noapte furtunoasa in valuri de alcool, fum si sex prost.
Da, stiu ca am sa gasesc persoana potrivita care o sa ma faca fericita. Stiu ca noi avem o compatibilitate atat de mica. Stiu ca mie prea lene sa fiu atractiva sau sa arat ca sunt umana daca nu ramanem doar noi doi. Gusturile mele la imbracaminte sunt cele care dau cock block-ul perfect, dar imi pasa la fel de putin cum ii pasa soarelui de nori. Stiu prea bine cam tot ce urmeaza sa-mi spui, inclusiv cat de mult iti place sa ne-o tragem ca niste adolescenti nehormonati. Cat de mult ne place sa ne imbratisam si pentru un moment sa ne prefacem ca nimic in viata nu mai conteaza decat ca stam si ne pierdem unul in bratele, saruturile, mangaierile.
Cliseul cel mai mare stii care este? Ca atunci cand cineva imi citeste gandurile, povestile si orgasmele. Cand imi crede toate trairile a fi fantezii ma vede ca pe un guru al sexualitatii si fanteziilor. Ma repet. Ma repet ca un disc stricat. Nu sunt guru, fac ce imi place, iar compatibilitatea mea este greoaie pentru ca am inceput sa am pretentii. Am pretentii sexuale fara a da prea mult in schimb, sau prin a da doar prea putin. Dau texte, dar cine isi gadila orogliul in texte? Da. Stiu. Apoi vin fanii care-mi spun ca si-ar dori enorm sa aiba langa ei pe cineva ca mine.
Nimeni, dar absolut nimeni nusi doreste asta. Nici eu numi doresc asta. E cliseul cel mai mare, pentru ca astfel fiecare isi creeaza in minte o imagine superba a unei relatii pline de sex. O relatie care nu este plictisitoare niciodata. Ceva ce e acolo doar din dragul de a se gasi vesnic pasiunea pe care ne este frica sa nu o pierdem.
Pasiunea nu se pierde, stii si tu asta. Reusim doar sa ne adancim atat de mult unul in viata altuia, sa il simtim ca o proprietate privata de care nimeni nu se poate atinge. Dar asta nu tine de pasiune, asta tine de faptul ca ne ascundem toti in spatele unor cuvinte prea mari, in spatele sentimentelor pe care urlam in gura mare ca le avem, dar care nu trebuie urlate in gura mare.
Cine sunt eu sa vorbesc despre relatii? Mai ales eu, care nu cred sa fi avut vreodata una. Poate ca n-am avut ceea ce in secret mi-am dorit. Poate ca n-am avut pe cineva asa cum visam. Poate (doar poate) ca tu te apropii foarte mult de acel cineva la care eu visam candva. Dar nu asta este ce conteaza. Ce conteaza este ca oricat de mult sar contesta parerea mea, eu sunt cea care stia intotdeauna cum e mintita iubi, ce nu face iubi, si multe altele. Eu stiu. Toata lumea se simte in zona perfecta de confort langa mine sa-mi spuna gandurile, fanteziile si cum o minte. Cum o face sa se simta intr-un fel sau altul.
Important nu mai este de mult pentru mine niciun termen pompos precum relatie. Important pentru mine este cat de mult ma inspira totul, cat de mult ma relaxeaza viata si ce imi aduce zambet pe buze. Am incetat cu multa vreme sa ma mai consum pentru lucruri inutile, dar relaxarea in bratele tale, nu pare un lucru inutil de cand am inceput sa scriu. De cand mi-a revenit pasiunea si mi s-a pus un zambet pe fata. Crede-ma ca realizez toate lucrurile nespuse dintre noi, poate nu vreau sa le recunosc pe toate dar le realizez.
Mi-ar placea sa evitam toate discutiile alea menite sa-mi creasca tensiunea si sa-mi futa zenul. Discutiile despre ce e intre noi. Sa ramanem in a ne strange in brate flamand, de parca vrem sa smulgem in fiecare moment hainele de pe noi cu dintii (ah, tu ai facut asta deja). Sarutarile care ma fac sa uit de mine si respiratia ta pe piele care aproape-mi creeaza orgasme. Barba aspra menita sa ma gadile si sa ma faca sa simt ca totul este perfect acolo unde este. In special mana ta, si buzele tale.
Timpul trece, articolele se inmultesc, gandurile si fanteziile apar flamante si ne umplu de o dorinta mai mare, de pofta animalica, de orice. Ma voi descoperi prin tine, iar tu te vei bucura de fiecare moment al meu in care voi privi spre tavan fara putere sa mai fac ceva, sa mai gandesc.
p.s. nu am uitat sa caut pozele, dar acum navalesc ideile, o sa vina, curand!
