Cam asta e amenintarea pe care mi-o arunci uneori. Nu-mi dau seama exact care sunt poftele tale, dar imi dau seama exact care sunt poftele mele. Reusesti de multe ori. Multe ori sa gasesti acele lucruri pe care nu le-ai incercat. Pe mine, poate pe tine. Poate pe noi.
Sa amintim un lucru: noi nu ne futem!
Nu vreau sa mai amagesc pe cineva spunand ca futaiurile cu tine sunt bune. Nu vreau nici sa ma plang ca futaiurile cu tine nu sunt bune, doar ca sunt rare, atat de rare incat uneori nici nu stiu ce e sentimentul acela ciudat. Ah.. ai intrat. Ok. Sa ne axam pe acest sentiment acum. Wow, e un sentiment nou. De ce te misti asa? Stai. Stai! Am zis stai! Mi-a amortit piciorul. Hai sa schimbam pozitia putin. Asa. Perfect. Gata. Te rog. Bine, inca un orgasm si atat. Au! Piciorul. Nu ala, celalalt. Hai sa schimbam pozitia, sau hai sa facem o pauza. Facem o pauza, te rog?
Futaiurile noastre sunt rare, dar asta nu inseamna ca ne vedem la fel de rar. Nu mai am de multe ori energie de futai (sau tu), dar adevarul este ca dupa atatea momente in care am impresia ca o sa adorm instantaneu daca nu te opresti, nu mai vreau sa ma plang. De fapt, nu pot sa ma plang. Ce femeie intreaga la minte se plange dupa atata placere.
Ma mira ca mai am energie sa ma ocup de tine.
Sunt uimita ca mai am energie sa ma ocup de tine. Ca mai imi vin idei si reusesc sa ma concentrez la ce fac. Sunt multumita de tine, nu intelege altceva, dar nu-mi promite ca ma futi, cand intre noi…
Intre noi este de atata vreme un preludiu imens care tine pana la cateva ore. Un preludiu conturat de mangaieri si din care nu se opresc orgasmele vreo secunda. Un preludiu care ne adoarme pe amandoi, aproape instantaneu. Cum sa ma plang de asa ceva?
