Cred ca ar fi cazul sa-mi gasesc cuvintele. Le-am pierdut undeva printre perne. Printre saruturile tale. Printre resturi de vise si ceea ce candva au fost sperante. Nu pot sa spun ca nu exista paisune, dar sa mor eu daca e destul pentru tot rahatul care exista in creierul meu atunci cand apari.
Ma blochezi din momentul in care ma strangi in brate. Nu stiu daca ar trebui sa te sarut sau doar sa ma comport ca nimic nu se intampla. Te doresc in fiecare secunda a zilei, asa cum – as puea sa garantez – ca nu te doreste ea, Nu as putea sa ma abtinde le tine oricat de mult timp ar trecea. Sunt flamanda de tine.
Atunci cand te am, langa mine, cand simt toate sarutarile tale pe corpul meu. Toate frisoanele pe care mi le oferi. Cand te simt ca esti al meu (iar asta o fac de prea multe ori pe zi)! Atunci, in toate momentele alea imi vine sa-mi pun intrebari. Renunt de cele mai multe ori, pentru ca imi dau seama ca eu am ajuns acolo, unde ea a uitat sa mai fie. Eu am ajuns acolo sa te savurez si sa te simt.
Sa iti simt limba cum imi convinge fiecare parte a corpului meu, ca nu este momentul sa adorm. Ca vreau sa stau treaza si sa tanjesc dupa tine. Sa tanjesc dupa momentul in care o sa te simt in mine, in care o sa te gust, in care o sa vrei orice. Da.
Sunt flamnda de tine in prea multe minute si prea putine cuvinte.
atat!
