Cumva la mine in playlist a ajuns o melodie usor ironica. Nu inteleg de ce nu am sters tona de melodii de acest fel, nu inteleg cum de mi-a zburat gandul direct la tine. A trecut prea multa vreme in care nu m-am gandit la tine, sau mai mult – in care nu am scris despre tine. Adevarul este ca zilele trecute am gasit tona aia de cuvinte scrise in agenda. Cuvintele acelea pline de pasiune, o pasiune pe care acum citind-o parca nu o inteleg. Nu reusesc sa inteleg toata obsesia pe care am avut-o pentru tine. Nu inteleg cum de ai devenit o obsesie si pentru restul umbrelor feminine obsedate de orgasmele provocate de tine.
Recitind toate randurile adresate tie, ma intreb cat de delicioase au fost ciupercile pe care le-am savurat pentru a putea scrie asa ceva. Mi se pare o beletristica atat de SF incat raman socata. Raman socata in bine – cumva – de inspiratia pe care ai renascut-o in mine, dar nu imi dau seama de ce credeam toate lucrurile alea. Acum, citind la rece toate alea mi se pare ca am exagerat poarte cu tona de simtaminte. Partea nasoala in toate astea este ca mi-ai creeat indoieli. Am indoieli pentru toate textele pe care le scriu, nu mai sunt sigura pe ceea ce creez. Am impresia ca peste ani/luni o sa mi se para niste aberatii melodramatico-erotice, la fel cum mi se par cele ale tale acum. Nu vreau sa nu imi mai placa ceea ce scriu. Toate lucrurile astea nu sunt deloc utile pentru mine.
Stii ca-ti spuneam ca m-ai dezamagit.
A inceput ca o poveste, o poveste usor amuzanta, doua fete care barfesc. Apoi, stand si cugetand, fumand o tigara si privind in gol, rotitele creierului meu incepusera sa se invarta foarte agitate si mi-am dat seama. M-am trezit eu, mama ranitilor, amanta lui captain obvious. Mi-am dat seama ca eu stiam tot timpul lucrurile astea despre tine, dar cumva te credeam mai cu capul pe umeri. Cumva, de cate ori te auzeam ca te plangi ca n-ai timp, ca te plangi ca nu o mai suporti, ma gandeam: dar poate tine la ea, d-aia ramane totusi cu ea, poate ii e frica de singuratate, poate. Ei pe ma-ta de poate, ca nu exista conceptul asta la tine. Cand vine vorba de bunul tau orgasm iti bagi pula in el bun simt si nimic nu mai conteaza. Pe bune? Chiar in halul asta ajungem sa ne injosim pentru niste fantezii sexuale? Unde a disparut momentul in care spuneai ceea ce-ti doresti? Unde a disparut momentul in care se discuta cu partenera/ul care este limita de comfort.
M-am izbit de un zid al realitatii. Se pare ca anul acesta ti-ai propus sa sapi groapa dezamagirii. Nu exista destule tigari, ciocolata si cactusi in lumea asta. Te-am admirat atat de multa vreme, acum nu mai vreau sa te vad in fata ochilor. Nici nu stii cat de mult ma bucur ca m-am scapat de toate motivele de a mai vorbi cu tine vreodata. Nici nu stii cat ma bucur ca m-am detasat de tona de dezamagiri si asteptari. Nu ma astept sa-ti pese, dar am sa continui sa observ de la departare toata drama de care canti ca esti satul, dar in care te adancesti cu buna intentie pentru ca-ti place.
Ce-ti mai place tie printes-o atentia. Mare diva esti tu, pacat! Pacat ca nu iti dai seama ca ranesti oameni in jurul tau. Pacat ca nu iti dai seama ce diva in vant dupa telenovele esti si cat de mult m-ai facut sa ma indoiesc atat de mine cat si de scrierile mele. Pentru toate celelalte, exista ziua ta – cand primesti intotdeauna cadou, iar apoi ziua mea – care oricum habar nu ai cand e, niciuna dintre ele.
Ai grija la poze. Stii tu!
Ok…eu nu te “cunosc” inca, abia am inceput sa te citesc, si-o sa mai dureze ceva pana o sa te “simt” intr-atat incat sa afirm ca te “cunosc”. Nu stiu cine esti, nu stiu cine-i ea, cine-i el, cine-s ei, nu …palpez situatia, nu inteleg contextul, insa un lucru pot afirma; daca m-ai pune sa pariez, mi-as pune toti banii pe varianta ca randurile de mai sus provin din sentimente.
De ce fel sunt ele, bune, rele, pozitive, negative, ramane de vazut daca se vor vedea vreodata. Poate timpul si uitarea le vor face irelevante, poate momentul le va oferi o sansa. Deocamdata asta a fost prima mea impresia, formata pe baza cuvintelor folosite(stilul, stiu….ca nu-l stiu inca!) si a faptului ca pentru un om fata de care ar trebui sa simti doar indiferenta, sa nu simti absolut nimic atunci cand treci pe langa el sau cand iti amintesti despre el, sa-l expediezi atat de repede din gandurile tale incat nici sa nu apuci sa te gandesti prea bine la el si fara ca “rotitele creierului” sa apuce sa se invarteasca prea tare si sa devina agitate…ei bine, asta e indiferenta iar eu unul nu gasesc prea multa indiferenta in randurile de mai sus, ci (prea multe) sentimente.
P.S. A se lua cuvintele aflate intre ghilimele mai degraba in sensul literar, iar mai sigur in sensul lor relativ….oricum una e sa cunosti si sa simti un om si altceva este sa fii sigur de el(asta nu cred ca se poate intampla vreodata).
P.P.S. Please, please, please ! Nu lua acest comentariu ca o critica a ceea ce doreai tu sa reiasa din ceea ce simteai sau nu simteai. Nu-ti critic stilul literar, vestimentar sau de alta natura, nu critic persoana care esti(Vanghelie dixit), sau sentimentele. Ori lipsa lor.
Nu le da voie rotitelor sa se agite prea tare in aceasta directie, sunt doar un om care ar trebui sa-ti fie indiferent… 🙂