De cateva zile imi tot sta imaginea asta in minte. De cateva zile incerc, ma uit, caut. Nu stiu ce raspuns astept sau cum vreau sa-l primesc, dar cumva astept. Privesc spre mailul meu. Apoi spre tona mea de mailuri. Privesc spre toate metodele in care cineva ma poate contacta apoi imi amintesc.
In locul ei, si eu m-as urî. In locul ei nici eu n-as intelege nimic. Nu cred ca as vrea sa inteleg. Noi femeile avem toate reactiile pamantului, dar niciuna care sa aiba sens – nici macar pentru noi. In locul ei, as zbiera si as urla. As da din maini si din picioare si as incerca sa fac orice, pentru ca eu sa dispar. Nu i-ar conveni, doar pentru simplu fapt pentru ca nu mi se pare normala lejeritatea discutiilor de acest gen. De acel gen.
O inteleg.
Te inteleg.
Toata situatia nu are sens, dar inteleg.
Nu cred ca sunt mai inteligenta decat vreo fiinta umana. Nu cred ca am descoperit eu gaura la covrig si relatiile vesnice. Accept lucruri si le inteleg, pentru ca respect oamenii din jurul meu. Chiar daca mi se pare ca nu are sens, accept, inteleg si respect.
P.s. inca mai tanjesc dupa amanuntele alea, dar candva-cumva.
