Nu ti-am spus? Toata tachinarea asta imensa din fiecare seara m-a facut sa te visez. Nu vroiam sa te visez, aia strica totul! Absolut totul. Visul asta ti-l spun doar asa ca buletin informativ dar nu inseamna nimic. Te rog nu crede ca inseamna ceva anume, subconstientul meu nu povesteste cu mine asa cum crezi tu. Eu n-am incredere in subconstientul meu, nu ar trebui sa ai tu.
Visele mele se contureaza intotdeauna indeajuns de bine incat te simt. Te simt cum pui mana pe mine. Te simt cum ma tragi langa tine, cum zboara hainele. Sa simt flamanzeala. Sa fie atat de real incat sa ma trezesc speriata de multe ori.
Ma enerveaza sa te simt atat de aproape, ma enerveaza sa raman cu imprimarea buzelor tale peste tot corpul meu, cu degetele tale mangaindu-ma si aruncandu-mi hainele pe jos. Cu unghiile mele in spatele tau lasandu-ti zgarieturi usoare. Ma enerveaza sa ma trezesc dimineata realizand ca a fost un vis. Mai trebuie sa astept ca sa te am. Mai trebuie sa imi imaginez si sa vizes multe.
E ciudat. Sa stii ca este. visele par atat de reale incat uneori sunt curioasa de ce nu ma imbratisezi. De ce nu ma inghesui intr-un colt sa-mi soptesti la ureche toate lucrurile pe care mi le faci in vise. As prefera sa-mi spui de ale tale, pentru ca ale mele cateodata sunt niste obsesii care ma fac sa ma ud doar cand te vad.
Mi se deruleaza in minte la infinit cum buzele tale se plimba pe spatele meu. Cum mainile tale cu atentie imi exploreaza trupul curioase de cat de alunecos este asta. Nu ai nicio reactie. Vrei sa ramai pe ideea de poker face. Nu te surprinde nimic la trupul meu. Pe mine personal ma surprinzi tu in fiecare secunda.
M-am saturat ca totul sa aiba sens cand te visez, dar cand imi apari in fata ochilor sa devina doar un amalgam fara logica de cuvinte insiruite. Cam ca acum. Asa.
