Dragul meu,
Sa stii ca ma gandesc destul de des la tine, chiar daca uneori nu realizez asta. Ma plimb prin oras si ma gandesc ca n-am mai baut de multa vreme o cafea sa stam sa povestim, sau un ceai, o bere, ceva. Iar n-am ce sa mai citesc, iar n-am rabdare sa mai ascult orice audiobook si tot stau si cuget cine ar putea sa ma inspire in aceasta privinta. Raspunsul il am in fata mea, dar multa vreme n-am vrut sa-l recunosc. Tu faceai asta si mi-e foarte greu sa gasesc pe cineva care sa faca acelasi lucru. De fapt, adevarul fiind spus, nici nu vreau sa te inlocuiesc.
Stiu ca vorbim mult mai rar decat o faceam inainte, stiu si motivele. Culmea, nu ma deranjeaza atat de tare pentru ca stiu, ca noi – atunci cand ne este dor unul de altul – gasim o metoda prin care sa comunicam putin sa mai calmam dorul. Eu iti mai las aici cateva randuri special pentru tine in care-ti spun ce mai fac. In care-ti spun mai pe larg decat o mai fac prin articole. De fapt, nu pe larg, asta nu este termenul potrivit, ti-o spun mai fara atatea metafore. Oricum nu-mi fac probleme ca nu-mi intelegi metaforele, stiu ca tu esti cel care intelege cel mai bine din tot ceea ce postez eu ce stari de spirit am.
Momentan sunt bine, astept sarbatorile, inspiratia ma loveste si am ciorne peste tot. Prin portmoneu, am ciorne prin mail, pe blog, prin agenda si pe telefon. Sunt plina de ciorne care abia asteapta sa fie puse cap la cap. Sarbatorile aglomereaza proiectele mai mult decat as vrea eu sa realizez, asa ca am renuntat la a mai procrastina, dar in schimb, incep sa ma aleg cu dureri de degete si de spate. Cat poate sa scrie un om pana cand oboseste? MULT.
E drept, toate durerile astea, toate incomodarile, trec seara, cand intra pe usa si ii vad zambetul si chipul senin. Ma ia in brate si ma pupa, atat ma pupa in usa, de parca holul ala este singurul loc pe care-l am din casa. Barbatul casei ii place. N-am mai vazut doi oameni zambind atat de mult la unul care ne povesteste despre mobila si dulapuri de multa vreme. Poate ca era momentul, acum de sarbatori sa mai zambim si noi, incruntatii pamantului. Ne-a adus Mosul, pentru ca am fost cuminti, un om care sa ne faca sa radem, sa ma scape de durerile de spate si sa ma inspire pe mai multe planuri. Imi lipsea asta si am de gand sa profit de fiecare moment, de absolut fiecare moment.
Profesional, fortez schimbari, ma simt de parca fake-uiesc orgasme, dar asa e viata, un orgasm care se lasa asteptat, care trebuie sa fie natural si puternic. Asa este normal sa se intample lucrurile in viata. Totul trebuie sa se intample foarte natural, pentru ca altfel, ajunge sa fie mai fals ca o papusa barbie.
Orgasme, orgasme, totul se rezuma la orgasme in viata, pentru ca totul se rezuma la momentele in care esti fericit, la momentele pe care le traiesti cel mai intens alaturi de cei din jurul tau.
