Animalul

posesivitate

*vara lui 2015 *

Esti al meu. Stiu cat de mult vrei sa ma convingi ca nu este asa, cat incerci sa-mi bagi in cap faptul ca nu o sa stai langa mine la infinit. Sa ma pregatesti ca intr-o zi o sa pleci si-o sa ma lasi. O sa-ti vezi in continuare de visurile tale si relatia perfecta a ta – cu alta. O sa ma privesti cu ochii tai senini si o sa-mi vorbesti cu vocea calma. Imi vei spune cat de rau iti pare ca ma ranesti, ca stii ca oricat de puternica vreau eu sa par, tot ma ranesti. Imi vei spune cat de mult ti-a placut timpul pe care l-am petrecut impreuna si ca putem sa ramanem prieteni. Ne putem vedea linistiti la cafele si beri, discutand despre relatia ta perfecta si vesnica mea cautare a perfectiunii in cei din jurul meu.

Esti al meu, asa o sa ramai, atata vreme cat faci toate lucrurile pe care le faci. Te vad ca incerci din rasputeri sa nu te mai bulversezi pe tine – si pe mine, dar iti place. Iti place sa zacem incolaciti unul in jurul altuia facand nimic. Mangaindu-ne incet si bucurandu-ne de linistea din jurul nostru. Fiecare cu gandurile lui, eu stand si ascultand bataile inimii tale.

Cat ma bucura pe mine lucrurile marunte. Cat ma enerveaza uneori egoismul.

As vrea sa fiu o ipocrita acum. Sa zbier, sa ma isterizez, sa demonstrez ca sunt femeia independenta a secolului, dar care este rostul? Ce rost au reprosurile fara sens si nervii. Energia care se pierde prin nervi si se regaseste uneori prin pasiunea de dupa. M-am obisnuit atata vreme cu acest stil, incat toata atentia pe care mi-o dai, felul in care te porti, ma face sa ma simt altfel. Simt pasiunea si viata crescand in mine, simt egoismul cum imi umple venele. Simt posesivitatea care imi face tamplele sa tremure de egoism si ipocrizia orgoliului care-mi spune ca am dreptate. N-am dreptate, asta este farmecul, dar tu esti al meu.

Vei ramane al meu pana cand reunirea si dorul, pofta si privirile noastre se vor contopi. Pana cand totul se va pierde de la sine, lasandu-ne adanciti in cotidianul vietii, iar apoi amintindu-ne ca nu vrem sa traim unul cu altul.

Nu vreau sa-mi mai vinzi clisee ca am sa gasesc pe cineva tacanit ca mine. Te rog mult sa incetezi. Nu mai fa asta pentru ca este lucrul care ma deprima cel mai tare in lume. Imi doresc din toata inima sa te vad fericit. Eu nu cred in sentimente, tocmai acesta este motivul pentru care nu-ti cer sa ma iubesti. Nu-mi mai spune astfel de lucruri, nu te mai juca in jurul meu cu astfel de cuvinte, ma uit in oglinda in fiecare dimineata si-mi dau seama ca nimeni n-ar putea vreodata sa ma iubeasca. Nici eu nu ma iubesc, dar asta este un lucru pe care putini il stiu. Nu cred in sentimente, dar cred in pasiune. Ma regasesc atat de mult in personaje psihopate pentru ca-mi doresc sa ajung sa am si eu taria si linistea lor sufleteasca. Probabil ca in momentul in care voi ajunge sa-mi construiesc un imperiu pornografic si sa distrug atat de multe fiinte inocente bagandu-le in circuitul pornografiei si facandu-le ochii sa luceasca la tona de bani am sa ma linistesc. Probabil de dragul complezentei si presata de familie, am sa-mi gasesc un baiat pe care sa-l nenorocesc pe viata. Sa-si urasca viata si sa ramana langa mine pentru ca o sa ma iubeasca si-o sa spere.

Asta sunt eu, iar tu esti departe.

Esti al meu pentru ca te simt cu toata fiinta ta langa mine. Te vad cum te contrazici si-mi dau seama ca esti confuz. As vrea sa te fut de cap mai tare, dar nu vreau sa fiu egoista. Vreau sa ma bucur de fiecare moment pe care mi-l poti oferi, fiecare orgasm, fiecare sarutare, fiecare imbratisare si rasuflare la mine-n ceafa. Fiecare privire si soapta, franghie si dominare. Esti al meu pentru ca ne-am nimerit la momentul potrivit, iar eu inca nu ma simt dispusa sa renunt la tine. O vei face tu – cu siguranta.

Esti al meu pentru ca esti langa mine. Esti acolo si atunci cand nu ar trebui. Te-ai inconjurat in aura de el, cel care e langa ea, fara sa-ti dai seama ca ai facut-o, iar pe cand te-ai trezit ca esti acolo, am simtit cum te ia panica. Am vazut cum te ia panica. Ai fi plecat, dar te tineam de mana.

Esti al meu asa cum a fost fiecare de inaintea ta. Ti-am spus ca sunt toxica si ca ma transformi intr-un monstru. Ai crezut ca glumesc si ma joc cu metafore. Cu fiecare dintre voi gandurile imi pleaca departe. Ma transform in ceva, si nu stiu in ce. Ma regasesc atat de mult si simt in continuare ca nu mi-am regasit tot potentialul. De ce am inceput sa ma cenzurez in ultimii ani si cand a inceput sa conteze mai putin totul? Dar mai mult? Ma intreb cat de mult trebuie sa dau din casa ca sa provoc si altceva, sa provoc alte sentimente in afara de mila. Dar nu vreau sa produc sentimente, pentru ca in fiecare moment am indoieli despre faptul ca eu as putea sa am sentimente pentru altcineva in afara de mine, iar pe mine ma urasc din toata inima.

Esti al meu, pentru ca timp de cateva minute in foarte multe zile, ma faci sa ma simt umana. Esti al meu pentru ca iti place sa vezi asta la mine, sa vezi schimbarea, sa simti ca faci ceva bun pentru mine. Esti al meu pentru ca ma faci sa visez, iar de data asta, visele mele sunt mult mai ordonate. Sunt aceleasi, dar mult mai ordonate.

Esti al meu pentru ca-mi plimb mainile prin parul tau si-ti place. Iti intorci capul incet cand imi plimb mana pe obrazul tau. Esti al meu pentru ca altfel, eu n-am cum sa ma dedic tie cu asa usurinta.Esti al meu pentru ca alegi asta in fiecare moment, chiar daca nu iti place sa recunosti. Esti al meu pentru ca alegi sa stai, chiar daca ai putea sa pleci, iar atunci cand o sa pleci n-o sa fii sigur ca a fost o idee neaparat buna.

Esti al meu, intr-un fel sau altul, chiar daca posesivitatea asta te sperie, dar stai linistit, nu am sa te insemnez ca fiind al meu, pentru ca vreau sa am iluzia ca nu esti, ca sa te pot dori mai mult.

Comenteaza fara Facebook

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.