Intalnirea cu demonii

Intalnirea cu demonii

Nu credeam, nu voiam, fugeam de mine însumi fără să-mi dau seama. Era în spatele meu și aștepta să îl accept. Credeam că evitând la infinit momentul nu va mai fi nevoie să mă întânesc cu el, dar mă înșelam amarnic. Privind răsăritul, marea cea senină și gândurile mele care se aliniau, mi-am dat seama că el nu era un demon, era un gând care aștepta să fie acceptat.

Mi-e dor de tine enorm, nu doar mie, tuturor ne este. Te-am ridicat pe un soclu la rang de artă a orgasmelor, și meriți fiecare cuvânt din toate pe care ți le-am dat. Voi avea într-o zi puterea să scriu și restul cuvintelor, pentru că, doar mă știi, nimic nu rămâne nespus de tastatura mea flămândă de vise și orgasme.

Am privit răsăritul, boxele care urlau în spatele meu, nisipul care-mi înțepa picioarele, țigara care îmi ardea plămânii și vocea ta care mă certa pentru că iar îmi caut scuze să mă las pe tânjeală.

Prințeso, m-ai adus până aici, DANSEAZĂ!

Și am dansat, am dansat până n-am mai simțit nici nervii, nici frustrarea, nici nimic. Rămăsesem doar eu și muzica, gândurile mele dispăruseră iar demonii de care fugeam de atât timp dansau alături de mine.

Îți mulțumesc pentru tot, știu că într-o zi, dorul de tine n-o să mai doară atât de tare.

No Comments

Comenteaza fara Facebook