Insomniile vin din miliardele de gânduri care nu îți dau pace. Cafeaua ajută. Ambele sunt o combinație foarte fatală pentru liniștea organismului tău. Cafeau te agită și te ține activ fizic – insomniile îți țin mintea ocupată. Tot corpul tău este ocupat să obsedeze cu același gând al egoismului care nu-ți dă pace.
cum ar fi dacă
Ar fi fost frumos dacă ai fi căutat persoana potrivită lângă care să te trezești dimineața. Egoismul te face să privești în gol în cana de cafea și să te întrebi dacă merită toate astea. Renunți la cafea pentru că realitatea este la fel de dură ca doza de cafeină care îți limpezește creierul. Preferi să conturezi în mintea ta atingerile care nu vor veni așa cum îți dorești tu.
Egoismul, foamea după celălalt, setea de a-ți lipi buzele și întregul corp. Treci prin toate crizele adolescentine ale obsesiei singurătății.
Ți-e foame după o prezență care-și lipește corpul lângă tine în cadă. Spuma cade printre corpurile fierbinți de la apa uitată. Berea rece ajunge pe voi – pe noi.
~o~
Secretul constă în cât de fierbinte e apa și cât de lipiți suntem noi unul de altul. Dacă mă afund în apă de tot, ma lipesc de tine, iar timpul se oprește. Mâinile noastre se plimbă, prin apă și peste apă. Ne vorbim încet, șoptit, de parcă ne e frică de cuvintele pe care le aruncăm în baia aburindă.
Aburii zboară printre buzele noastre, doar că sunt aburii fierbinți ai plămânilor. Seamănă cu cei pe care îi are iarna, doar că sunt mult mai valoroși. Aceștia sunt aburii pe care sufletul nostru îi face atunci când se apropie de acceptarea unui adevăr. E drept, noi doi eram mai mult la acceptarea plăcerilor noastre, care erau amintiri depănate, printre râsete și șoapte.
Câte metafore și câtă poftă poate să aducă o amintire?
Refulăm unul în brațele altuia atunci când mintea noastră nu mai vrea să accepte o altă persoană în jurul nostru. E greu să accepți pe altcineva, să cauți pe cineva care să știe toată povestea. Ne lipim corpurile unul de altul, ne hrănim nevoia de afecțiune din celălalt. Ne-am oprit din a ne judeca greșelile, ne oprim doar în a ne șopti lucrurile evidente care ne răscolesc. Fanteziile, coșmarurile, singurătățile, atingerile, cafelele, aroganțe, sarcasm.
~o~
Biroul era rece sub fundul meu, era multă lumină și înțelegeam foarte puține.
Îmi dorisem multă vreme să mă aflu pe un birou de felul acesta, să fiu întinsă pe tot biroul în timp ce picioarele mele sunt pe umerii tăi iar tu intri incet. Ești curios de tot ce am ascuns, de cât de strâmtă sunt. Știu să strâng sau mă relaxez. Picioarele mele sunt bune la tine pe umeri sau trebuie sa le mut.
Te simțeam puternic și flămând. De fapt, mai mult flămând judecând după ritmul foarte alert pe care-l aveai.
Am făcut cu siguranță pe interesanta toată seara de am reușit să îți trezesc interesul în halul ăsta. Ador când vii flămând spre mine și mă devorezi de parcă sunt prima persoană cu care îți dorești să o faci. Acolo. Atunci.
Țin minte plăcerea atunci când intrai, cum te jucai, cum te strângeam.
Îmi mai amintesc și durerile pe care le avea spatele meu de la birou.
Nimeni nu îți spune vreodată, despre pielea ta care se lipește de pal, iar la ritmul alert al frecării, te învinețești.
