Fet Boutique, sau cum sa te inspiri

La finele lunii Martie, în frumosul oraș numit București va avea loc un eveniment foarte mișto. Eu când zic un eveniment mișto, nu glumesc deloc. Ca dovadă că e mișto am luat organizatoarea la rost pe o seamă de întrebări. Înainte de toate astea, vreau să stabilim ce fel de eveniment este:

Play SMart organizează un târg fetish autohton. Veți găsi la FET*BOUTIQUE: haine, lenjerie, accesorii, jucării, bijuterii, încălțăminte, costumații de rol și multe altele. 

Tot aici avem parte de surprize fierbinți, premii, tombole, prezentări de produse, expoziții, workshopuri ale comunității kinky din România. 

Fie handmade sau de serie, fie second-hand sau noi, toate sunt posibile fetishuri cu care să ne mândrim că suntem ALTfel!

Mai precis, oamenii ăștia mișto de la Play SMart ne fac pe toți să vibrăm de inspirație și de iubire, să vibrăm de idei sexuale și să ne descoperim tot mai mult pe noi.

Acestea fiind spuse…

** tobe **

– Ce dorești să urmărești prin acest târg?
Vreau să adun la un loc oameni care au făcut din pasiune o mică afacere, oameni care investesc timp și energii în hobby-urile lor și care merită apreciați, văzuți, scoși la suprafață. Vreau să fie un schimb de exepriențe și pasiuni care să răspundă unor nevoi mai ascunse pentru cei care abia acum descoperă lumea fetish/bdsm din România.
Ofer un spațiu de unde poți să-ți cumperi o mască, un desu de dantelă sau o zgardă de piele realizată manual de cei care au făcut din asta o meserie, un lifestyle, un performance, poți participa la ateliere educative sau viziona o expoziție. Târgul are un scop social, educativ și mai ales urmărește acceptarea tuturor diferențelor, distrugerea preconcepțiilor, dezvoltarea personală.

– Cum a fost la celelalte târguri de acest gen?
Suntem la a doua ediție, prima fiind una pilot. Și vrem să facem asta de două ori pe an. Prima ediție a adunat mai mult oameni din comunitatea fetish, care au conturi pe site-uri de profil, care știu ce vor și ce le place și care s-au bucurat de o ocazie de socializare și shopping. Ne adresăm tuturor indiferent de gen, înclinație, preferințe. Au apărut totuși personaje open-mind care ne-au asaltat cu întrebări, lămuriri, au cumpărat amuzați tot felul de obiecte de ținut ascunse în dormitor și au promis că revin

– Sunt oamenii mai deschiși spre a se documenta pe tema asta?
Când vezi că există o comunitate dispusă să-și deschidă porțile cu astfel de evenimente tematice unde întâlnești oameni normali cu care poți discuta, cred că oamenii se deschid firesc. Nu îi chemăm la vreo orgie cu bice și lanțuri pe pereți, ci la un târg cu și despre fetish. Cu toții avem fetish-uri și habar nu avem de ele sau că se cheamă într-un fel.
Nu deschiderea le lipsește oamenilor, ci curajul și informația. Noi venim cu informația și cu un mediu confortabil, ei să îndrăznească măcar să vină la târg!

– Care este artizanul tău favorit?
Mie îmi plac sforile, practic shibari (arta bondage-ului japonez), tratez și vând sfori, țin workshop-uri de shibari și fac noduri din tot ce se poate înoda. Avem o tipă care face bijuterii și obiecte ornamentale (veioze, tablouri) din sfoară. MyNodArt e standul de la care nu pot să-mi iau ochii. Sunt foarte curioasă de Pavelcraft care lucreză în piele niște măști cum nu am mai văzut în România și care cred că va fi atracția ediției de anul acesta.

– Preferi sfoară sau piele?
Sfoară, piele avem cu toții. Îmi place să văd piele, latex, vinil dar nu mă dau pe spate după senzația de a le purta. Sfoara în schimb e o cauză și un efect pentru mine și în dormitor și în afara lui

– Ai o colecție mare acasă?
Da! Am acumulat de-a lungul timpului tot felul de ”jucării”: sfori de mai multe feluri și culori din mai multe părți ale globului, măști, haine de party SM, costumații de rol, jucării erotice din materiale inedite (de exemplu am niște ouă vaginale din jad care se simt într-un mare fel și se zice că deschid chackrele), bice și cravașe de colecție, pantofi. Unele dintre ele le aduc la Fet*Boutique unde poți găși și lucruri second-hand din garderoba sau colecțiile membrilor comunității.

– De ce vrei să faci acest eveniment?
Pentru că îmi place idea de târg și de a fi 3 zile în contact cu oamenii care vor să se descopere sau să afle chestii despre comunitatea fetish/bdsm. Pentru că vreau să ajut sau să promovez talentele și brandurile fetish din România. Pentru că vreau să știe lumea că nu suntem niște dubioși violenți, ci educăm despre consimțământ, despre micile plăceri și condimentări ale vieții, despre abuzuri de orice fel, despre a nu discrimina și mai ales despre a fi liber.

– Care este reacția comunității?
Oamenii se bucură de o ocazie de socializare și experimentare. Avem ocazia să vedem demonstrații și prezentari de produse, ceea ce face experiența cumpărăturilor perverse mai complexă. Unii se constumează fetish, alții doar se uită, fiecare cu nivelul lui de confort.
Ideea unui eveniment deschis publicului din afara comunității contribuie la tot efortul ăsta de a dărâma bariere și de a ne desprinde mai repede de trecut și de prejudecăți.

– Te gândești să îl extinzi și prin alte orașe?
E posibil orice. Deocamdată adun la București artizani și branduri din celelalte orașe sau din alte țări. Anul trecut am avut un tip din Bulgaria care construiește mobilier SM din metal, cătușe, cuști, paturi din fier forjat, metale grele și inox. Anul ăsta avem un stand cu tricouri cu imprimeuri fetish sau cu mesaje simpatice light erotice care vin tocmai de la Cluj sau un sex-shop fetish/BDSM de la Iași.

– 3 cuvinte drăguțe despre tine
Fecioara de fier, SMart, Princess

– 3 lucruri pe care le urăști la tine
Obsesiv-compulsiv-depresiv

– Cum ai ajuns să iubești lumea asta și să îți accepți plăcerile?
Cred că așa am fost de la începutul vieții sexuale. Am avut noroc de un partener deschis la tot felul de siropuri. Asta nu înseamnă că te naști fetish-ist sau că nu poți să dobândești pe parcurs anumite preferințe. Și eu am evoluat în timp și am experimentat chestii noi, unele le-am făcut doar o dată și apoi am renunțat că mi-am dat seama că nu-mi plac. Îți rafinezi preferințele odată cu evoluția ta și trecerea timpului. Contează să găsești un partener cu care să te joci liber, să gândești liber și să poți comunica tot ce-ți trece prin cap. Sexualitatea și erotismul nu pot fi greșite sau corecte. Trebuie doar să se găsească doi oameni care să fie compatibili și să viseze frumos împreună.

– Crezi că asta ți-a ușurat șansele de a găsi un partener?
Comunitatea e un spațiu unde se adună oameni open-mind dar BDSM-ul e atât de mare și înseamnă atât de multe că poți să nu întâlnești partenerul compatibil cu preferințele tale. E ca în viață… depinde de mai multe aspecte. Ce știu sigur e că de când știu foarte clar ce vreau, ce-mi place și ce caut, la mine și la ceilalți, selectez mult mai repede și corect orice fel de interacțiuni din viața mea. Totul e să ajungi să știi ce vrei și să ai un pic de conștiență de sine.

~o~

Nu am să spun că am să fiu acolo, nici că n-am să fiu. Până în perioada aia mai este mult, iar noi tocmai începem să ne jucăm o joacă nouă, care nu știu unde-mi va aduce sufletul pănâ atunci. Cu siguranță, voi face tot posibilul, măcar să vă trimit pe toți dintre voi, să vă documentați, să faceți poze, să vă inspirați. Cine știe, poate facem un concurs în colaborare cu ei!

 

– play safe

Comenteaza fara Facebook

Back to Top