Intotdeauna exista acel colt de intuneric care te face sa vrei sa uiti de toate lucrurile morale din viata ta si sa lasi toti demonii si dorintele sa iasa la suprafata. Mi-a fost frica de asta, mi-a fost (si inca putin imi mai este), de acest colt inca de cand mi-ai zis. Stiam ca faptul ca am inceput sa te doresc cu toata fiinta, sa te sorb din priviri si sa-mi imaginez lucruri o sa-mi intunece orice gandire. Stiam ca nu este bine si m-am hotarat sa ma abtin. Sa raman la tot ce tine de glume, care uneori nu mai erau glume. Sa-mi inhib orice dorinta si sa ma multumesc la a te strange-n brate pentru ca asta era tot ce puteam sa fac – uneori – fara sa creez alte discutii mai tarziu.
Apoi a aparut acel colt de intuneric. Apoi au aparut scuze ascunse-n bere si apoi a aparut atingerea care mi-a facut genunchii sa se inmoaie. Pentru inceput te-am oprit. Stiam ca nu e bine. Imi doream din toata inima sa se intample asta. Imi doream ca in momentul ala sa smulg hainele de pe tine, sa te las sa ma saruti, sa iti simt limba cum imi contureaza tot corpul, sa-ti simt degetele curioase pe fiecare centimetru de piele. Vroiam sa te am doar pentru mine, fie si pentru 10 minute. Vroiam sa imi plimb si eu degetele curioase si nesatule pe tine, sa te gust, sa te vad, sa te am. Sa te simt cum dai frau liber imaginatiei si cum ma ai, cum ma devorezi. Sa tremur si sa te strang aproape atunci cand intri, sa nu vorbim niciunul timp de multe minute, sa fie un preludiu si un moment care nu conteaza cand se termina atat timp cat stim amandoi, tot ce este de stiut.
Coltul ala de intuneric, care te-a facut pe tine, pe mine… cine dracu a inceput toata chestia aia? Eu? Tu? Eu cred totusi ca a fost comun deacord. A fost o chestie pe care cumva ne-am dorit-o amandoi – de atunci, de cand am aflat. De cand ai aflat. Poate ca ideea cu “ce nu stiu nu-mi face rau” poate fi reaplicata prin: ce nu stiu nu ma provoaca!
Acum, trebuie sa-mi ascund toate gandurile, cu toate ca le stii. Tu esti cel norocos care a gustat putin din tot, dar eu vreau sa stau. Sa ma opresc, sa evit (chiar daca nu prea vreau) coltul ala de intuneric care-mi poate trezi putina constiinta. Trebuie sa redevin prietena buna, cu viata complicata, cu povesti amuzante si cu lecturi interesante. Trebuie sa raman omul pentru care Harry Potter este o carte despre viata, incredere, istorie. Trebuie sa nu-mi mai doresc sa iti simt atingerea, saruturile, sa nu mai vreau asta. Mi-e frica sa o vreau destul de mult incat sa se implineasca, pentru ca stiu ca nu e bine. Stiu prea multe, la fel ca tine, stiu tot.
Am sa evit coltul ala de intuneric, de dorinte, de orgasme posibile (mai mult imposibile). Am sa evit ceva ce-mi doresc. Pentru ca altfel, suntem niste prosti amandoi!
