Mi-ai reprosat ca nu te regasesti in ceea ce scriu. Destul de pertinent. Mi-e greu sa te fac sa te regasesti in texte care erau scrise inainte sa te cunosc. Mi-e usor sa te conturez acum in texte, mai ales cand stiu ce stil iti place, mai ales cand stiu una-alta despre tine.
Nu mai imi reprosa lucruri. Am reusit sa ne aruncam reprosuri unul altuia atat de mult incat am reusit sa uitam ce e mai important: am uitat sa ne iubim. Am uitat sa ne apreciem. Am uitat sa ne bucuram unul de altul. Ai sa vii sa-mi dai peste nas ca te judec prea mult, ca sunt prea negativa. Arunca-mi in fata ce iti doresti, dar dintre toate, nu poti sa-mi spui ca nu imi pasa de tine, pentru ca, dragul meu, daca eu nu ti-am scos ochii pentru lucruri care iti fac rau, atunci nu stiu cine a facut asta. Nu le-am transformat in reprosuri, chiar am incercat sa inteleg o mare parte din lucrurile pe care le faci. Nu vreau ca nimic din toate astea sa se transforme intr-un repros, dar se pare ca tie iti place sa ma vezi ca ma strofoc, ca ma consum. Iti place oare sa ma vezi umana, cu sentimente ca noi toti? Iti place sa vezi in mine tot ceea ce vedeai in ele? Iti place sa ma vezi ca pe un om, nu ca pe o tipa care doar iti spune cat de mult te doreste? Vrei sa imi pun deoparte la dospit toate sentimentele mele carnale si sa scot la iveala sentimente pe care toti oamenii le arata? De ce sa fac asta? Eu scot la iveala ceea ce toata lumea ascunde. Ma indoiesc sincer ca o sa gasesti in mine sentimentele alea umane pe care crezi ca le vei gasi. Le-am ascuns indeajuns de bine incat sa nu le mai gasesc nici eu. Daca intri acolo sa le gasesti, fa bine sa ramai legat de ele, pentru ca nu fac asta vreodata.
Nu interpreta gresit te rog tacerile mele. Asta nu inseamna ca nu ma gandesc la tine. Asta nu inseamna ca iti vreau rau. Vreau sa te vad ca te opresti din toate prostiile astea. Maturizarea nu inseamna lucrul ala rau de care fugi, ramai copil toata viata, te distrezi dar pe langa toate astea trebuie sa ai grija ca atunci cand ajungi acasa, sa ai un suflet cald care sa stea in mijlocul patului si sa-ti spuna “Hai, baga-te in pat, afara e frig”.
Tacerea este un raspuns doar atunci cand nu mai ai cuvinte, iar tacerea ta este raspunsul indiferentei care doare, chiar daca nu ar trebui. Nu stiu ce vrei, cel mai probabil este ca nu stii nici tu. Esti ca un copil confuz, care trebuie imbratisat, dar eu nu vreau sa te imbratisez. Eu am chef sa urlu la tine ca ai spart tot ce era de spart. Astept ziua cand o sa-ti bagi picioarele in toate celelalte si ai sa ma iei in brate ca sa ma calmezi. Stand acolo si zambindu-mi, facand pe desteptul si apoi miorlaindu-te mai tarziu la telefon in semn de scuze nu o sa schimbe jocul. O sa-l intarate.
Mi-ai mai demonstrat tu ca stii sa ma tii in brate si sa ma linistesti. Mi-ai mai demonstrat tu ca stii sa fi exact ceea ce trebe. Acum, te rog, fa pe eroul. Baga-ti picioarele in tot, pentru ca stii sa ma minti frumos spunandu-mi ca ma asculti, uitand in fiecare moment ca trebuie doar sa intrebi, sa vorbesti. Nu ma cunosti inca destul incat sa imi ghicesti reactiile, dar anticipeaza-le pentru ca presimt ca o sa te regasesti in aceeasi situatie de mai multe ori. De fiecare data ai facut pe eroul doar dupa ce am plecat. Cand o sa pui piciorul in prag? Cand o sa spui tot ce trebuie spus la momentul lui?
Wow!