Ahile

De ce imi doresc sa te simt

Deschiderea mea față de tine are limitele foarte ciudate. Ți-am spus-o și îți mai repet, mă transformi în ceva care mă sperie și mă încântă.
Brațele tale îmi înconjoară corpul obosit și simt cum toate barierele mele cad la pământ. Le aud cum se zguduie de podeaua rece, unde vor cădea curând și hainele mele. Nu mă mai suport să mă am îmbrăcată lângă tine, vreau să simt mâinile tale cum se plimbă pe pielea mea. Vreau să mă lipesc de tine și să îți simt pielea aspră și arsă de soare lipindu-se de mine. Îmi uit fără să stau pe gânduri, orice limite aș avea, nu mă mai doare nimic, nu mă mai schimonosesc sau mâțâi așa cum într-o vreme-mi făcea plăcere. Nimic. Totul dispare și eu mă topesc sub orice atingere a ta dorindu-mi tot mai mult. Mintea îmi zboară în locuri și plăceri pe care nici măcare nu le acceptam la nivel de conversație, dar când mâna ta mă atinge, parcă îmi intri în creier și vrei să cauți acolo cele mai ascunse gânduri. Plăceri pe care nu le cunosc, dar după care am tânjit vreodată sub o formă sau alta, iau amploare sub atingerile mâinilor tale. Tânjesc în întunericul atingerilor după ele, de parcă acestea erau cele mai mari plăceri la care am visat întotdeauna.
M-am descoperit mult lângă tine, poate că acesta este unul dintre motivele pentru care tânjesc cu fiecare parte a corpului meu după tine.
Închid ochii.
Buzele mele se întredeschid atunci când degetele tale se plimbă peste ele, te simt aspruși tânjesc să le sărut, să le sug, să mă joc cu ele în gura mea, să le umezesc, să le simt cum se încrețesc in gura mea.
Îmi simt sfârcurile cum se întăresc și dinții tăi cum mușcă ușor de ele. Nu lași niciun sfârc nemușcat și în niciun caz nu lași vreo parte din mine nebăgată în seamă. Mă arcuiesc și gem zgomotos sub atingerile tale, iar asta îți aduce zâmbetul acela pofticios pe chip care mă face să tânjesc și mai mult după tine.
Îmi desfaci picioarele cu mâna și mă privești în timp ce te joci cu sfârcurile mele. Le desfac larg ca să poți să vezi ce faci din mine. Să poți să vezi cât sunt de udă și de pofticioasă fără vreo problemă. Știi că acesta este efectul pe care-l ai asupra mea și nu pare să te deranjeze vreo secundă asta. Din contră, pare să fie lucrul care te provoacă mai mult. Vrei să mă ai cât mai udă, să mă topesc și să mă scurg sub fiecare atingere, fiecare sărutare pe care mi-o lași.
Îmi arde pielea de plăcere și-mi vine să țip. Te joci cu degetele prin fierbințeala și umezeala mea, făcându-mă să te doresc tot mai mult și să explodez tot mai repede la tine în palmă. Tânjesc să te simt în mine, să te simt cum pulsezi de plăcere. Nu cer nimic, nu îndrăznesc să cer nimic, vreau să te las să te bucuri de mine și să mă ai exact așa cum mă vrei tu.
Aștepți pănâ când mă faci să explodez iar, știi deja foarte bine când urmează asta, accelerezi momentul mușcându-mă ușor de sfârcuri, îmi arcuiesc spatele și mă prind cu mâinile de încheieturile de la picioare de plăcere. Nu vreau să-mi apropii picioarele unul de altul, să mă vezi cum explodez, dar tu nu vrei să vezi asta, tu profiți de reacția mea, ca și cum mi-ai fi cerut-o, ca și cum ai fi știut că asta urmează să fac, și îți simt degetele cum intră flămânde în mine, umplându-mi tot ce se poate și mărind puterea orgasmului la maxim.
Nu știam că sunt atât de pregătită încât alunecarea ta să fie așa de ușoară, respir sacadat și cerșesc din privire mai mult. Degetele tale se mișcă frenetic în interiorul meu iar plăcerea mea se accentuează tot mai tare. Îmi vine să urlu de plăcere, dar îmi ațin toate zbieretele înfundându-le în gemete flămânde după tine.
Știi că mi-e poftă de tine, te hotărăști să nu mă lași să salivez, să nu-mi mai umble ochii flămânzi după ceva ce nu voi simți cum pulsează de plăcere în mine. Degetele tale mă urcă pe culmi ale plăcerilor, locuri în care nu credeam că aș putea ajunge cu doar câteva degete flămânde. Mă lași să te molfăi, flămândă de tine și de orgasmele tale. Te simt cum pulsezi la mine în gură, în gât, mi-e poftă de tine și mă faci să nu mă pot opri din a tremura de plăcere.
Sunt ca o adolescentă care descoperă orgasmele în poziții ciudate, tânjind după degete care te umplu de plăcere de fiecare parte, adâncindu-mă în ele și lăsându-mi capul pe spate să te poți adânci în gura mea mai bine.
Explodezi în același moment în care explodez și eu tot mai tare. M-ai tachinat și m-ai adus pe culmi pe care nu credeam că am să ajung foarte ușor. M-ai făcut să tânjesc după ceva ce nu știam că vreau, iar eu ca mulțumire ți-am oferit pe tavă fundul meu.
Îmi doresc să te simt, cu toată ființa mea, în fanteziile pe care n-am îndrăznit vreodată să le am. Ți le ofer pe tavă toate, servite cu orgasme, tremurat, gemete și mulțumiri.
Fac eu cafeaua astăzi.

One Comment

  • Nicu Cretiu

    ..De ce îmi doresc să te simt..Obosit.Vreau să citesc ceva ce să-mi trezească simțurile amortite si știu ce.Citesc încet,să pătrund înțelesul fiecărui cuvânt,frază.O lecție despre transformarea femeii în preajma bărbatului iubit.Femeie care renunță la tot ce e ea,devine un vulcan de pasiune,dorintă si plăcere carnală.Dorințele nestăvilite si plăcerile,pe care nici ea nu credea că le poate trăi,mă incită.Încerc să-i simt dorințele,plăcerile si totala abandonare în mâinile iubitului,să-i simt corpul fremătând,să-i simt sfârcurile excitate,să-i simt buzele care gem,să-i simt umezeala dintre picioarele larg desfacute.Trairile acestei femei mă inundă cu un potop de dorinte….Asa se transformă o femeie.

Comenteaza fara Facebook

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.