Printul

cei cinci pasi…

026
Printul meu, imi oferi intotdeauna amagirea perfecta. De ce continui sa cred in tine? De ce continui sa ma las dusa de val de toate sarutarile alea atat de adanci ca ma fac sa-mi pierd mintile. De mangaierile alea care-mi lipsesc uneori atat de mult si cu care ma amagesti iar si iar. Toate astea trebuiau sa ma inspire nu sa ma intristeze. Trebuia sa imi aduca iar starea aia care ma face sa nu vreau sa las agenda din mana. Sa ma doara mainile de la atata scris, sa ma usture buzele din cauza ta. Sa fie momentul acela. Perfect

M-am saturat. M-am saturat pana peste cap sa ma mai targuiesc. Cu tine, cu mine, cu toata lumea. M-am saturat sa ma mint ca de data asta nu am dreptate. Poate ca iti anticipez reactiile inainte sa ai chiar tu timp sa le cugeti. Poate ca sunt in stadiul in care stiu prea multe. M-am saturat sa stiu atatea si sa astept ca o sa pice din cer o alta reactie decat cea pe care o cunosc deja.

Mi-am dat seama ca toate astea, toata relatia asta a noastra seamana cu cele 5 stagii de tristete (durere/doliul/jale/etc), alea internationale, mai precis :

1. Negarea – de fiecare data imi spun ca nu e asa, ca eu nu am dreptate. Imi spun intr-una ca nu se poate intampla iar la fel. Stiu ca sarutarile tale si atingerile nu ma mint. Nu are cum sa fie adevarat. Eu cred in toate astea, cred ca am forta sa cred. Adevarul pe care-l creez in mintea mea este atat de perfect. De ce sa nu fie adevarat? De ce sa nu pot sa profit de toate astea? Mi se cuvin, nu-i asa?

2. Enervarea – m-am saturat sa astept, m-am saturat sa ma mint. M-am saturat de scuze, amanari si amagiri. M-am saturat de toate astea.

3. Negocierea – bine, te mai astept o vreme ia apoi imi dedici un weekend doar mie. Promiti? Te rog? Multumesc, stiam eu!

4. Depresia – iar nu-mi raspunzi

5. Acceptarea – da. Mi-am dat seama ca este momentul sa accept toate astea. Sa accept ca mi-am facut-o singura.

M-am amagit crezand lucruri care nu existau, m-am amagit crezand in tine cand nu cred ca meritai. Constat cu tristete ca esti conturul perfect al debusolarii in viata mea. Daca uneori nu stiam de ce sunt trista cand esti prin zona, ar trebui sa imi dau seama. Toata nehotararea ta si frica de a face o mica ordine in viata ta ma afecteaza.

Ar trebui sa nu mai las toate dramele astea sa ma afecteze. Esti printul perfect, dar asta ar trebui sa ia final. Povestea asta trebuie sa aiba un sfarsit, mai ales ca am umplut cu multa vreme agenda primita cadou de la tine. Mai tii minte, ti-am zis ca intr-o zi o sa o citesti. Poate ca lenea nu ma va invinge si cu timpul am sa pun si aici articole. Bucatile alea de jurnal e suma tuturor starilor perfecte pe care le-am avut langa tine.

123(1)

Comenteaza fara Facebook

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.