Lipsa ta a inceput sa se resimta. Imaginatia mea imi joaca feste ingrozitor de mult. Creierul meu se relaxeaza noaptea prea mult si ramane bantuit de imaginea ta. Ramane bantuit multa vreme, astfel incat mintea mea pleaca intr-una. Ajung sa vad in fata ochilor corpul tau, sa-mi imaginez atingerile tale. E clar, imaginatia a inviat prea brusc pentru astfel de povesti.
Imi dau seama ca imaginatia creeaza in fata ochilor nostri, acea visare care ne ridica poftele. Incepem sa ne facem pofta singuri, transmitand mesaje subtile si conturate frumos prin poze si descrieri de tumblr, cand acestea nu sunt deajuns, se extind. Acestea nu sunt deajuns oricum, dar mainile mele nu mai suporta tensiunea. Vor sa explice fiecare moment, vor sa explice si sa se asigure ca fiecare secunda este asezonata cu confirmarea faptului ca mi-e dor, ca te doresc, sa asigure marirea poftelor, sa asigure cuvintele spuse.
Imaginatia imi invie, iar imi minte imi staruie privirea mea si imaginatia ta atunci cand lucrurile sunt inversate. Atunci cand eu sunt muza si tu esti artistul. Atunci cand ma pregatesti si iti pregatesti luminile, cand ma privesti prin lentile si ma expui. Cand iti conturezi pofta si ti-o simt. O vad prin toate gesturile tale, dar o simt prin toate abordarile tale, iar in final o retraiesc prin toate pozele.
Imaginatia invie, pentru ca stim sa o conturam, tu ii dai imaginea iar eu o descriu. Imaginatia invie, pentru ca pofta o tine alerta, pentru ca se cere afirmare si pentru ca nu ne saturam. Imaginatia de fapt nu invie, pentru ca n-a fost niciodata moarta, a fost intotdeauna acolo zbrudand prin capul nostru facandu-ne mai flamanzi unul dupa altul decat un somalez.
Poftele tin imaginatia in frau, te asigur!
